Structură și funcționare
Noua Acropolă reuneşte într-o Organizaţie Internaţională (O.I.N.A.), cu sediul principal la Bruxelles, asociaţiile din diverse ţări, care aderă la Carta Constitutivă şi la principiile sale de acţiune. Noua Acropolă este o organizaţie non-profit internaţională recunoscută astfel prin Decretul Regal nr. 3/12-941/S din data de 12 februarie 1990, în conformitate cu legea 25/10/19 a Regatului Belgiei. Este înregistrată în Registrul Internaţional al Asociaţiilor (vezi Monitorul nr. 48 din 9 martie 1990, pagina 4489).
Structura asociativă a Noii Acropole respectă diversitatea, autonomia şi iniţiativa fiecăreia dintre asociaţiile sale membre.
Structura sa funcţională îi permite să acţioneze independent de orice interese politice, religioase sau financiare. Fiecare asociaţie membră este răspunzătoare în faţa autorităţilor propriei ţări şi respectă reglementările internaţionale privind asociaţiile.
Conform Constituţiei proprii, Consiliul de Conducere al Asociaţiei Internaţionale este alcătuit dintr-un reprezentant al fiecărei asociaţii membre. Din rândul celor mai calificaţi membrii ai Consiliului de Conducere sunt aleşi membrii Consiliului Executiv Internaţional, responsabil de coordonarea şi implementarea rezoluţiilor adoptate la fiecare reuniune anuală a Adunării.
Începând cu anul 2020, preşedinţia Organizaţiei Internaţionale este deţinută de către Carlos Adelantado Puchal. În momentul actual, organizaţia este prezentă în peste 50 de ţări