x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Ai carte, ai parte de o viaţă mai bună

NOUA ACROPOLĂ TIMIșOARA

14 octombrie 2014

Voluntarii acropolitani au iniţiat şi susţin în continuare proiectul „Ai carte, ai parte de o viaţă mai bună”  realizat în colaborare cu Centrul de Zi pentru Adolescenţi „Sfântul Nicolae”.

Prima întâlnire a avut loc în luna octombrie şi cu această ocazie, acropolitanii au donat două corpuri de bibliotecă realizate de ei şi peste 200 de cărţi celor circa 50 de copii din acest centru.

Unii dintre adolescenţii prezenţi au dat o mână de ajutor la montarea rafturilor, alţii la aranjarea cărţilor în noua bibliotecă. Pentru ceilalţi copii s-a organizat un atelier de muzică în cadrul căruia aceştia s-au familiarizat cu o frumoasă istorie a sunetului, au improvizat ritmuri interesante folosind instrumente muzicale exotice, au învăţat cântece noi şi s-au împrietenit cu voluntarii acropolitani. Proiectul va include întâlniri periodice în care copiii vor fi îndrumaţi să redescopere universul bogat al cărţilor şi cum acestea îi pot ajuta să îşi construiască o viaţă mai bună.

Toţi adolescenţii au primit rechizite oferite de voluntarii acropolitani, iar cei mai mici dintre ei au primit ghiozdane pline cu caiete, carioci, penare şi alte instrumente utile pentru clasele 0-4 de la angajaţii firmei Softvision.

Proiectul e susţinut exclusiv din donaţii.

Cei care doresc să contribuie la îmbogăţirea bibliotecii, pot dona cărţi din literatura română şi universală din bibliografia şcolară obligatorie sau suplimentară, atlase de geografie, biologie, dicţionare: DEX, DOOM, de sinonime, de antonime, etc.

Pentru a dona cărţi sau rechizite puteţi să ne contactaţi la nr. de telefon: 0744635490.