Activitate de voluntariat: Renovarea fațadelor caselor tradiționale bănățene

Într-o sâmbătă însorită de toamnă, o echipă de voluntari acropolitani din Timișoara a dat curs invitației celor de la asociația  „Acasă în Banat”, de a participa la programul „Color the Village”

Timișoara

Într-o sâmbătă însorită de toamnă, o echipă de voluntari acropolitani din Timișoara a dat curs invitației celor de la asociația „Acasă în Banat”, de a participa la programul „Color the Village”. Ediția din 2020 s-a desfășurat în comuna timișeană Racovița și a avut ca obiectiv principal redarea strălucirii fațadelor câtorva gospodării aparținând unor familii cu mijloace financiare modeste, asupra cărora curgerea iremediabilă a timpului și-a lăsat amprenta. Membrii noștri și-au asumat restaurarea și consolidarea unui front stradal provocator, alcătuit din două fațade de casă, două secțiuni de gard și o poartă. Deși ultimele tușe de vopsea au fost trasate târziu după apunerea soarelui, am avut satisfacția redării strălucirii unui cămin și ne-am reamintit că Frumosul poate fi adus la lumină printr-un efort sincer și susținut.

Știri similare

Stire nationala
1 iul. 2026

Prelegere filosofică : ,,Nikola Tesla - știință, viața și filosofie"

Marți, 30 iunie, Noua Acropolă din București a organizat la sediul central...

Stire nationala
27 iun. 2026

Ziua Artelor la Sibiu. Conferință: Arta ca model al frumuseții interioare

Vineri, 26 iunie 2026 am aniversat Ziua Artelor printr-o conferință dedicată rolului artei în viața omului contemporan, ce a readus în atenția publicului o idee veche, dar surprinzător de actuală: arta nu este un lux, ci o nevoie profundă a ființei umane și o cale către propria frumusețe interioară.

Stire nationala
24 iun. 2026

Ziua Artelor - Prelegere și recital: de la psalmi la muzica Europei

Noua Acropolă din București a organizat un eveniment cu totul inedit cu ocazia Zilei Artelor: o întâlnire dedicată celor două mari tradiții care au modelat profund cultura europeană, cântarea bizantină și cântul gregorian. 

Stire nationala
22 iun. 2026

Prelegere filosofică - Delicatețea sentimentelor în artă

Nouă Acropolă din România a sărbătorit Ziua Artelor, iar la sediul central din București a avut loc prelegerea intitulată ,,Delicatețea sentimentelor în artă'' S-a vorbit despre ce înseamnă delicatețea, despre ce sunt sentimentele și care este rolul lor dar și despre ce este arta și rolul ei în viața omului. S-a exemplificat prin arta chineză, prelegerea reușind să pună în evidență în mod sintetic caracteristicile esențiale ale picturii, poeziei, arhitecturii și artei chinezești în general.