x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Demeter

La început Demeter a fost zeița Mamă a Pământului, iar ulterior, a fost considerată și zeița Fructelor și a Grânelor, a Recoltelor și a Agriculturii. Ea simbolizează fecunditatea Pământului care dă naștere formelor vieții și totodată, rodnicia care susține și întreține Viața. Simbolismul său include de asemenea și lumea subterană sau matricea primordială, locul misterios unde germinează semințele Vieții.

Demeter este Mama-Pământ, este izvorul Vieții Unice care se exprimă periodic în forme variate și nenumărate pentru ca apoi să se retragă în esențe și semințe. Astfel, ea simbolizează ciclul viață - moarte, ritmicitatea și regularitatea legilor Naturii, dar și ideea de regenerare și reînnoire periodică și nesfârșită.

 

ETIMOLOGIE

Etimologia numelui zeiței Demeter prezintă mai multe aspecte. În perioada miceniană era cunoscută sub denumirea de da-ma-te. Ulterior s-a considerat derivat din de care corespunde lui ge (pământ) sau din substantivul deai (grâu) și meter (mamă). O altă variantă susține proveniența din grecescul „diousa mater” care însemnă Mama care hrănește. Oricare dintre acestea evidențiază calitatea ei de mamă.

 

MITURI

Cel mai cunoscut mit în care apare zeița este cel care povestește despre fiica sa și a lui Zeus, Persefona. Ni se relatează că în timp ce frumoasa Persefona, împreună cu Oceanidele, culegeau flori în Valea Nyse, zeul Hades, stăpânitorul împărăției umbrelor o zărește și se îndrăgostește de ea. Hades o cere de soție fratelui său, Zeus, și o răpește cu acordul acestuia. Pentru a o ademeni, zeul lumii subterane a rugat-o pe Geea, zeița Pământului, să crească o floare neobișnuit de frumoasă și cu un parfum amețitor. Când Persefona a cules floarea, Pământul s-a despicat și din el s-a ivit Hades care a prins-o și a dispărut cu ea în adâncul pământului.

Demeter îndurerată a căutat-o peste tot și nu a găsit-o. Singurul martor al scenei, Helios, îi va dezvălui zeiței unde se află fiica ei. Astfel, pe lângă durerea datorată pierderii Persefonei s-a adăugat și mânia pentru faptul că nu i s-a cerut și ei învoirea pentru planul lui Hades. De aceea, ea părăsește Olimpul și învăluită cu haine lungi și întunecate rătăcește printre muritori plângând fără alinare.

În acest timp, pe pământ nu mai creștea nimic. Copacii nu au mai înfrunzit, florile s-au ofilit, iar câmpurile au rămas goale și uscate. Astfel, viața era amenințată, iar Demeter copleșită de durere, rămânea surdă la rugămințile lui Zeus de a reda pământului rodnicia.

În cele din urmă, Demeter ajunge la Eleusis, unde fiicele regelui o invită la ele acasă. Zeița acceptă să-i fie doică fiului cel mic al regelui, Demofon. Fără a lăsa să i se cunoască adevărata identitate, zeița l-a îngrijit pe copil și s-a hotărât să-i dea nemurirea. Pentru aceasta, noaptea după ce îl hrănea cu ambrozie, îl ținea deasupra unui foc ca să-i distrugă calitatea de muritor. Demofon nu a căpătat nemurirea întrucât procedeul a fost descoperit de către mama sa care, îngrozită, i-a cerut zeiței să nu mai continue. Atunci Demeter și-a arătat adevărata natură și a poruncit să i se construiască un templu.

În cele din urmă, Zeus preocupat de soarta oamenilor și a naturii, îi cere lui Hades să o lase pe Persefona înapoi la mama sa. Hades se învoi cu condiția ca soția sa să petreacă două treimi din an cu mama sa și o treime cu el. Astfel, Demeter va trezi din nou la viață întreaga natură și înainte să se reîntoarcă în Olimp îi va învăța pe oameni cum să lucreze pământul.

Persefona simbolizează sămânța care nu poate germina și oferi roade dacă nu petrece un timp în pământ de unde își adună seva și energia. Atunci când Persefona coboară în lumea de dincolo, viața nu piere, ci se retrage în invizibil, în dimensiuni subtile unde primește un nou impuls vital, spiritual, pentru a se regenera, pentru a se depăși, pentru a reapare în forme mai bune, mai puternice, perfecționate. Iar formele vechi se dizolvă în matricea pământului, în materia primordială și apoi sunt plăsmuite din nou în aparențe potrivite cu noua etapă.

 

SĂRBĂTORI CEREMONII TEMPLE

Principalul templu al zeiței era în Eleusis, unde aveau loc ceremonii și ritualuri de inițiere care au primit denumirea de Misterii eleusine.

Se distingeau Micile Misterii care erau celebrate primăvara și presupuneau o serie de rituri precum posturi, purificări și sacrificări. Sărbătoarea Primăverii a fost întotdeauna Sărbătoarea Tinereții. În societățile arhaice, organizate conform ordinii și ritmurilor Naturii, în acest moment al anului erau confirmați și primiți în rândul celor maturi tinerii ajunși la vârsta asumării unei responsabilități sociale. În Școlile filosofice și Școlile de Misterii, a fost sărbătoarea tinerilor discipoli care intrau pe drumul conștient al transformării și renașterii interioare. Renașterea serbată Primăvara este și trezirea sufletului pentru noi dimensiuni, pentru orizonturi mai largi de cunoaștere, pentru întâlnirea cu sine și trezirea potențialelor latente, pentru regenerare și regăsirea forțelor de a ne exprima mai creativ și eficient, mai corect și armonios în formele concrete ale vieții.

De asemenea, erau celebrate și Marile Misterii care aveau loc în fiecare toamnă și se întindeau pe mai multe zile. Acestea începeau la Atena, unde timp de o săptămână se desfășurau diferite ceremonii cum ar fi îmbăierea în apele pure ale mării. Ulterior, începea procesiunea deplasării pe drumul dinspre Atena spre Eleusis, considerat a reda periplul Persefonei între lumea subterană și lumina Soarelui.

Acestea misterii cuprindeau atât sărbători și festivități legate de fertilitate și ciclurile de vegetație, cât și inițieri individuale de conștientizare a identității nemuritoare proprii fiecărui om și continuitatea dintre viață și moarte. Existau mai multe grade de inițiere, cel mai înalt fiind pentru epoptai, cei ce au văzut adică au înțeles cauzele și esențele de dincolo de aparențele manifestării.

 

REPREZENTĂRI ÎN ARTĂ

În artă, Demeter este reprezentată printr-o figură feminină, castă și serioasă, care adesea ține în mână o torță. Zeița era îmbrăcată cu haine lungi care cad în falduri largi și poartă un văl pe cap și pe spate, iar uneori este împodobită cu o coroană din spice sau cu o panglică în jurul părului.