Pentru început vom clarifica adevăratul sens etimologic și ideologic al cuvântului „Curtoazie”. Provine din vechea semnificație a cuvântului „Curte”, un loc în care se reuneau să discute și să decidă filosofii, artiștii, literații, politicienii, economiștii, magistrații, medicii și, în general, toți profesioniștii și persoanele distinse dintr-un Stat sau Regat, sau, așa cum s-ar exprima Platon, o întrunire a acelora care, datorită talentelor, cunoașterii și abilităților lor, prestau un serviciu public în societate, pe posturi de răspundere în Stat. Termenul de „stat” s-a transformat în latinescul „Res publica” (lucru public) de unde provine cuvântul „Republica”.

În toate Culturile și Civilizațiile vechi pe care le cunoaștem, chiar și parțial, a existat o formă de politețe în relațiile dintre persoane. În așa-numitul Ev Mediu din Occident, relațiile de „curtoazie” se configurau în cercuri mai închise de comunicare între Doamne și Cavaleri, iar la cei din urmă începea de la formarea Pajilor până la momentul culminant al învestirii în calitate de Cavaler.

Din nefericire, cu trecerea timpului, multe dintre aceste tradiții sănătoase și utile au ieșit din uz și chiar au degenerat în obiceiuri false și mincinoase. Această ultimă imagine a ajuns până la noi, la nivel de comunicare în masă. În ziua de azi, generațiile de vârstă mijlocie, care au suferit deformările de după război, percep curtoazia ca pe un sinonim pentru falsitate și lipsă de autenticitate.

Noi, filosofii, dorim să răscumpărăm și să regenerăm formele de politețe cu scopul de a ne îndepărta de animalitatea care duce la imbecilizare și de lehamitea nivelului pur instinctual.

Curtoazia este totodată o formă de generozitate și de dragoste. O recunoaștere a fraternității universale mai presus de orice diferențe de clasă, etnie, sex, naționalitate, statut social și economic. Este o manieră modestă, dar agreabilă de aplicare a Primului nostru principiu:

„Reunirea bărbaților și femeilor de toate credințele, rasele și condițiile sociale în jurul unui ideal al fraternității universale”.

La fel ca odinioară și azi, când facem un cadou, oricât de modest ar fi, îl împachetăm de obicei în hârtie specială și cu o panglică colorată, astfel încât, înainte ca destinatarul să ajungă la obiectul în sine, să aibă senzația că ne-am gândit cu drag la el și că ne preocupă ideea de a-i exprima sentimentele noastre afectuoase și cele mai bune urări. Cu alte cuvinte, fiecare cuvânt sau acțiune trebuie să fie cu grijă înfășurate în capacitatea noastră de a da și a iubi.

Nu suntem mai puțin bărbați sau mai puțin femei dacă ne depășim caracterul rustic. Dimpotrivă, un cavaler sau o doamnă sunt mai eficienți și mai plăcuți dacă pun în tot ce fac un pic de frumusețe, dragoste și curtoazie. Să ne salutăm cu o atingere a mâinilor, cu o îmbrățișare sau un sărut, în funcție de circumstanță sau de actori, iar prin „actori” să înțelegem ceea ce interpreta însuși Împăratul August: participanți activi și eficienți ai vieții... cei care fac ceva. Adevăratul „Actor”, potrivit teatrului misteric din antichitate, este cineva care reprezintă lucrurile; cel care le prezintă din nou, dar de data aceasta, cu o încărcătură a interpretării umane care le îmbunătățește, le înfrumusețează și înnobilează astfel încât toți să aibă parte de ele, într-un fel sau altul.

Trebuie să ne străduim să lăsăm în urmă orice gest de furie sau de amărăciune, de ură sau de ranchiună. Această atitudine, cu toate că începe prin a fi exterioară, dacă se menține cu putere și perseverență, ajunge să pătrundă foarte adânc așa cum i se întâmplă unui clovn care, de la atâtea zâmbete și râsete stârnite altora sfârșește prin a se molipsi el însuși de bucuria sa și a găsi consolare pentru nenorocirile vieții.

Nenumărate „ideologii” politice și religioase au provocat genocide și au făcut multă lume să plângă. Noi să oferim opusul; să dăm bucuria, pacea, concordia, prosperitatea. Un filosof trist din cauza unor circumstanțe banale nu este un adevărat filosof și cu atât mai puțin dacă o arată și merge de la un amic la altul plângându-și de milă, dând semne de slăbiciune, neputință spirituală și debilitate vampirizantă.

Să ne obișnuim să dăm, înainte de a cere.

Să evităm să îi judecăm pe alții în lumina opacă a discernământului nostru încă în curs de formare și distorsionat de pasiunile noastre. Să fim puternici și verticali.

În lume există deja prea mulți cerșetori... Să nu fim și noi unii dintre ei.

Și nu mă refer doar la planul economic, ci la cel global. Să dăm cu mâini pline! Energia noastră, bunătatea și bunăvoința noastră pentru toți. Să muncim mult. Să studiem, să ne gândim la și să ne rugăm pentru ceea ce este necesar... dar mai presus de toate lucrurile, să rupem mulajele egocentrismului nostru, cu modestia inimii, nu a trupului și a zdrențelor. Să fim amabili... Să facem realmente și în fiecare zi o lume nouă și mai bună... și să trăim în ea.