Mă voi referi la tinerețea sufletului, la misterioasa „Afrodita de Aur”, acea Mamă blajină care ne face să vedem partea frumoasă și bună a Naturii și a Sufletului. De obicei, fericirea este asociată cu tinerețea corpului deoarece, indiferent de orice reflecție ezoterică și cunoaștere transcendentală despre reîncarnare, ea este indiscutabil primăvara vieții, cu toate furtunile și căderile de grindină, însă o primăvară cu dreptul deplin la forță, vitalitate, culoare și alte încântări.

Mă adresez, așadar, celor care încă nu au împlinit treizeci de ani. Știu că este o cifră aleasă arbitrar ca fiind o limită a tinereții, dar mi se pare vârsta cea mai potrivită ca medie la nivel mondial.

În multe cazuri tinerii irosesc, în mod regretabil, primăvara vieții lor, lasă frâiele să le scape din mână, iar corpul și simțurile o iau razna, alegând căi sinuoase ce vor lăsa urme de neșters în anii care vor urma. Nu puțini se justifică spunând: „doar sunt foarte tânăr!”... Atenție la acest fals raționament; corpul poate fi tânăr, dar nu este obligatoriu să fie și sufletul astfel.

Tinerețea este o experiență minunată pe care o apreciem tot mai mult pe măsură ce îmbătrânim. Într-un fel, ceea ce nu am făcut la tinerețe, nu vom mai putea face ulterior, pentru că, așa cum spunea divinul Platon, a trăi înseamnă a ne aminti. Tinerețea nu este doar perioada studiilor intense, a primelor experiențe în muncă, a dragostei și a bucuriei, a iluziilor optimiste că „avem toată viață înainte”; ea coincide și cu perioada în care se manifestă idealurile. Este vârsta la care le afirmăm cu voce tare și, căutând lucruri imposibile, vrem să învingem în toate, inclusiv să ne învingem pe noi înșine.

A fi tânăr și a rămâne închistat în frică ori falsă prudență, a ține cont de ce „vor spune ceilalți” și de lipsa lor de înțelegere, a refuza lupta pentru cauze juste înseamnă a te  condamna pentru restul vieții la mentalitate și atitudine de supunere mai mult sau mai puțin vizibilă.

Tinerii trebuie să caute pacea, dar să nu uite niciodată că aceasta nu este un dar divin, ci opera pacificatorilor. Pacea poate fi atinsă doar atunci când răul, nerușinarea, instabilitatea prostească sunt învinse și înăuntrul și în afara noastră. Cum spuneau vechii romani, trebuie să știm să luptăm pentru pace. Și să fim apărătorii ei constanți.

Este regretabil să observăm cum orientalismul și cultul celor slabi propuse de materialismul corupt îi determină pe mulți tineri să interpreteze omul păcii prin prisma unui cerșetor al drepturilor sale, a unuia indiferent la durerile celorlalți și la nedreptăți.

În acest sens trebuie să-i lămurim, în special pe cei tineri, că mersul spre eliberare, spre Nirvana, sau oricum am numi-o, nu seamănă nici pe departe cu agitația unor gazele speriate. Eliberarea, libertatea, înseamnă ruperea lanțurilor, antrenarea corpului pentru eforturi suplimentare, moderația în somn și mâncare, sexul limitat la cerințe naturale; înseamnă un psihic animat mai mult de spiritul de aventură, de primejdii, decât de mersul la psihiatru; înseamnă o minte îndrăzneață și trează pentru a asculta șoaptele Înțelepciunii.

A fi tânăr înseamnă a fi puternic. Puternic în toate sensurile, rezistent, tenace, muncitor, studios, convins și hotărât. Lașii și slabii nu sunt tineri; sunt doar niște bătrâni lipsiți de înțelepciune sau copii opriți în evoluția lor, ființe statice cu înclinații masochiste.

Așadar, tinerilor, bucurați-vă cu folos de tezaurul acestor ani de aur pe care îi aveți în mâini... Doar astfel o veți cunoaște într-o zi pe „Afrodita de Aur”... Credeți-mă, merită efortul!