Grecii au văzut în piramidele egiptene imaginea flăcării. Termenul piramidă provine de la rădăcina greacă pyr, care înseamnă „foc". Fețele piramidei sunt perfect orientate după cele patru puncte cardinale, iar prin axa ei verticală, monumentul unește pământul cu stelele. În vârf, piramidionul, singura piatră piramidală a construcției, este în același timp simbolul colinei primordiale unde a luat naștere viața și al soarelui care s-a ivit din spatele ei. Funcția mediatoare a piramidei se exprimă prin cele trei axe ale sale: axa verticală unește pământul cu cerul, respectiv pe Faraon cu tatăl său divin Ra; axa nord-sud, axa terestră paralelă cu Nilul, are rolul de a uni Egiptul de Sus și Egiptul de Jos, simbol al funcției regale; axa est-vest sau axa celestă (cosmică) e paralelă cu traseul soarelui.

În volumul delimitat de cele patru triunghiuri, piramida conține semnificația arhetipală a numerelor. Baza sa pătrată reprezintă pământul, fecundat de triunghiul de foc al spiritului. Pe această bază se sprijină cele patru direcții ale spațiului, reprezentate prin fiecare față care poartă forțele și calitățile fiecărui punct cardinal. Aria suprafeței triunghiulare a fiecărei fețe este egală cu pătratul înălțimii piramidei. Pentru a ieși astfel, calculul trebuie să urmeze numărul de aur (Φ), numit și numărul lui Fibonacci (1,618).

Cu o mentalitate diferită de a noastră, bazând-se pe instrumente elementare și pe observații geometrice, egiptenii au reușit să creeze un univers armonios. Ajutați doar de compas, echer și firul cu plumb, au impregnat energie vitală și mister în lumea rigidă a pietrei, creând astfel o comunicare între viață și formă, nelimitat și limitat, invizibil și vizibil.

Construcția unei piramide

Prima etapă constă în a găsi o colină al cărei miez pietros va servi ca punct de plecare. Se înconjoară apoi acest miez (viitoarea axă verticală a piramidei) cu patru pereți orientați spre cele patru puncte cardinale. Inginerul elvețian H. Rossler a studiat, în 1952, jocul de forțe din interiorul piramidei și a remarcat că rezistența importantă a ansamblului (vechi de 5.000 de ani) se datorează sistemului de echilibrare a forțelor: 75% din presiunile verticale se transmit miezului intern grație înclinației pereților, iar restul de 25% se sprijină pe fundație. Această construcție prin panouri permite pietrelor să fie supuse unei presiuni minime. Astfel, paradoxal, stabilitatea piramidei crește odată cu înălțimea sa. Structura piramidală este exemplul unui sistem capabil să echilibreze forțele contrare grație integrării tensiunilor opuse care se exercită în interiorul său și care îi conferă forță.

Egiptenii nu ne-au lăsat nicio informație despre modul în care au construit piramidele, care conțin în interior, la o înălțime de mai multe zeci de metri, blocuri grele de 60 de tone. Ipotezele se împart în două categorii: unii cercetători consideră că s-au folosit mașinării de ridicare - pârghii, un fel de cumpene sau ascensoare oscilante, alții că s-au folosit rampe, cele două modalități nefiind, de altfel, incompatibile. Pe lângă rampele frontale s-a emis și ipoteza unor rampe interioare în spirală, pornind de la al șaselea nivel, care însă ar fi trebuit sa aibă o pantă foarte lină pentru a permite tragerea blocurilor de piatră, unele mai grele de 50 tone. S-a calculat că Marea Piramidă ar fi formată din mai mult de 2 milioane de blocuri de piatră, fiecare cântărind 2,5 tone. În medie, muncitorii ar fi trebuit să fasoneze, să transporte și să monteze fiecare bloc în doar patru minute, lucrând zi și noapte, timp de 23 de ani, ceea ce este evident imposibil.

Orientarea stelară a piramidelor și triunghiul sacru

Un studiu realizat de astronomul belgian Robert Bauvel arată că cele trei piramide de la Gizeh reproduc alinierea celor trei stele ale centurii din constelația Orion, în care egiptenii vedeau imaginea celestă a lui Osiris. Direcția sud-vest a celor trei piramide în raport cu Nilul este identică cu a centurii lui Orion în raport cu Calea Lactee. Prelungirea spre est conduce la obeliscul din Heliopolis sau Onou, colina lui On, colina sacră unde Atum, demiurgul, se ivește din oceanul primordial.

Se poate descoperi, de asemenea, geografia unui triunghi sacru alcătuit din piramidele de la Gizeh, cetatea sacerdotală de la Heliopolis și orașul Letopolis (Keimet), aflat sub protecția zeului Horus. Bastonul sacru al lui Horus, ce servește la trezirea morților în lumea de dincolo, înfățișează constelația Ursa Mica. Acest triunghi sacru protejează complexul de piramide, deschizând un drum spre lumea de dincolo și renașterea viitoare.

Imaginea: „007 Khufu", sub licență CC BY-SA 3.0 via Common. Drepturi de autor: R.F.Morgan.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:007_Khufu.jpg#/media/File:007_Khufu.jpg