Din perspectivă cosmică, Hera este Regina Cerului în relație cu materia primordială, Marea Mamă, principiul feminin care susține energia și viața la toate nivelurile din Univers. Ca soția a lui Zeus, ea este susținătoarea ordinii și a respectului față de legile imuabile ale Naturii.

În plan uman, Hera este protectoarea legăturilor indestructibile, a angajamentelor asumate și a cuvântului dat.

Este zeița căsătoriei, protectoarea femeilor, a nașterii, a puterii și forței generatoare a ciclurilor vitale. Conform tradiției grecești, ea instituie cele trei etape de manifestare ale principiului feminin: este mai întâi fecioară, primind numele de Hera Parthenia sau Hera Antheia (Cea care înflorește), simbol atât al primăverii naturii, cât și al tinereții. Apoi se arată ca o femeie matură, Nymphomene (Cea care își caută perechea) sau Theleia (Cea perfectă), în ipostaza unei tinere soții și mame, asociată cu vara și cu toamna. În final devine Theria (Hera Încoronată) și reprezintă femeia care, trecând prin tinerețe și dincolo de maternitate, întruchipează feminitatea eternă, ciclul renașterii interioare.

ETIMOLOGIE

Există mai multe variante care explică originea numelui zeiței.

S-au găsit atât rădăcini orientale care ar indica apartenența la cuplul Heros-Hera (Stăpân - Stăpână), cât și grecești, unde ar proveni din arhaicul kera, interpretat ca Stăpâna sau Marea Doamnă. O altă sursă ia în considerare cuvântul herwa, tradus prin Protectoarea.

În dialogul platonician Cratilos, Socrate îi explică interlocutorului său că numele Herei derivă din erate care se traduce prin cea iubită pentru că Zeus, îndrăgostit (erastheis) a luat-o de soţie.

În funcție de epitetele care o descriu, Hera apare și cu alte apelative: Zeița cu brațe albe, Hera Boopis (Cea cu ochi de vacă), Hera Gamelia (Zeița căsătoriei), Hera Krusothronos (Cea cu tronul din aur), Hera Zygia (Hera căsătorită), Hera Ataurote (Hera virgină).

MITURI ȘI SIMBOLURI

Hera este una dintre fiicele lui Cronos și ale titanidei Rhea, fiind sora și, mai apoi, soția lui Zeus. Unele surse vorbesc despre faptul că, înainte de exilarea lui Cronos, Hera ar fi fost dusă de către mama sa la capătul pământului unde domnea Okeanos (Zeul Mării) şi a fost crescută de către consoarta sa, Tethys (Zeița Apelor dulci), iar Horele, simboluri ale anotimpurilor, au fost doicile sale.

Așa cum povestește și Homer, Zeus avusese multiple legături cu titanide și zeițe din care au rezultat fii și fiice, dar numai de frumusețea Herei este fermecat și decide să o cucerească, însă fără succes. Într-o zi, când Hera se plimba prin pădurile de pe muntele Thornax, în sudul Argolidei, Zeus îi iese în cale ca un cuc înfrigurat și ud de ploaie, de care zeiței i se face milă și îl pune în sân pentru a-l încălzi. Zeus își reia atunci forma și încearcă să o răpească, dar Hera se opune cerând să fie respectată. Marele zeu o ia de soție și aranjează în ceruri o nuntă la care toții zeii cântă imnuri și se bucură aducând onoruri și ofrande. Gaia, Zeița Pământului/Marea Mamă, îi oferă Herei cele mai frumoase daruri – un pom cu merele de aur ale nemuririi, pe care Zeus îl plantează în grădina Hesperidelor, și o rodie ca semn al iubirii și fertilității. Natura toată, animalele și oamenii s-au bucurat la această uniune celestă care va constitui cea mai importantă parte din cultul zeiței, sub numele de hieros gamos (Căsătoria Sacră).

Așadar, primul cuplu celest este model pentru regii şi reginele din provinciile grecești, dar și simbol al reunirii contrariilor – principiile feminin și masculin – care se proiectează în toate formele de viață: uman, animal și vegetal. „Zeii și muritorii au aceeași origine”, afirmă Hesiod (în lucrarea Munci și zile), cu alte cuvinte sunt copiii aceleași mame, iar Hera, ca urmașă a Gaiei și a Rheei, reprezintă principiul focului vertical care asigură armonia creației și nașterea omului într-o dimensiune superioară a conștiinței, adică a eroului. Ea însoțește puterea, simbolizată de Zeus, și are rolul de a iniția omul în depășirea propriei condiții. Miturile povestesc că Zeus se unise în secret cu o muritoare care îi născuse un fiu, pe Heracle, și pentru că îi era foarte drag copilul, îl pune la sânul Herei care dormea, să bea laptele ce oferea capacități divine. Trezindu-se, Hera îl smulge de la piept, iar din laptele scurs apare Calea Lactee. De atunci înainte, Hera îl va urmări peste tot pe Heracle și-l va supune la marile probe ale vieții, forțându-l să lupte cu propriile temeri și limite pentru a-și câștiga dreptul la condiția divină. Heracle trece toate probele la care este supus și datorită meritelor dobândite prin forțe proprii, primește de la Hera un loc printre zei.

La rândul ei mamă, ea are cu Zeus doi fii – Ares, zeul marțial și Hefaistos, zeul focului și al prelucrării metalelor, și două fiice – Iliția, zeița nașterilor și Hebe, personificarea tinereții veșnice. În unele variante mai vechi ale mitului se spune că Hera dă naștere singură celor doi fii, dar pentru că aceștia sunt doar rodul materiei, nefecundate de spirit, Hefaistos se naște lipsit de frumusețe, diform și este alungat de mama sa pe pământ, iar Ares cel furios va fi ocolit de către toți zeii și neîndrăgit de către muritori.

SĂRBĂTORI CEREMONII TEMPLE

Hera devine protectoarea căsătoriei și este înfățișată în triplă ipostază de Gamostolos – cea care pregătește nunta, Zygia – cea care unește perechea și Theleia – cea care împlinește căsătoria. Încă din secolul X-IX î.Hr. grecii îi închină Herei temple cu un rol important în sacralizarea spațiului civic, văzut ca vatră a unei societăți, ca loc al comuniunii între oameni, așa cum era spațiul familial. Cel mai cunoscut templu este cel din Olimpia, înălțat alături de cel al lui Zeus. Aici avea loc o dată la patru ani Heraia, o sărbătoare închinată Herei și celebrată doar de femei, asemănătoare olimpiadelor la care participau exclusiv bărbați. În cadrul ei, 16 femei căsătorite îmbrăcau statuia Herei cu o pânză nouă. țesută de ele și îi aduceau ca ofrandă o vacă. Cu această ocazie, se organizau concursuri de coruri și de alergare pentru tinerele fete, prezidate de cele 16 femei.

La Nauplion, în Argolida, statuia Herei era anual scăldată în râu în cadrul unui ritual de purificare, care reamintea unirea dintre Hera și Zeus, dar și faptul că Hera își recăpăta în fiecare an virginitatea, ca simbol al reînnoirii perpetue a materiei și al refacerii periodice a legăturii cu spiritul. Zeiței îi erau aduse ca ofrandă miniaturi în formă de case în templul Akraia și în sanctuarele de la Prosymna și Samos pentru protecția familiei, iar la Crotona, Samos și Gravisca (în Italia) îi erau consacrate miniaturi sub formă de corăbii.

Importanța căsătoriei la vechii greci este dovedită printr-un ritual nupțial foarte elaborat și plin de semnificații, dintre care scoaterea vălului miresei s-a păstrat până astăzi. Din momentul în care au fost separați, pământul a dorit să se reunească cu cerul, tot ce era fizic cu spiritul, corpul cu sufletul, viața care respiră în noi cu transcendentul care se află dincolo de viață. Grecii credeau că istoria curge spre această ultimă unire la care iau parte toate lucrurile vii și toate acțiunile oamenilor. Când se va împlini, în cele din urmă, va fi chintesența fiecărei căsătorii care a avut loc vreodată.

REPREZENTĂRI ÎN ARTĂ

Unul dintre cele mai faimoase temple în antichitate era cel de la poalele muntelui Eubeea, al cărui vestibul adăpostea statuile celor trei Grații, imagini ale Herei pe tron și un scut pe care Menelau l-ar fi capturat de la Euphorbus, unul dintre cei mai viteji războinici troieni. Statuia colosală a Herei în acest templu era lucrată din aur și fildeș de către marele sculptor Policlet. Pe cap păstra o coroană, iar în mâini ținea o rodie și un sceptru stilizat în formă de cuc.

În general, era reprezentată ca o femeie suverană la o vârstă matură, cu o frunte frumoasă, cu ochii mari și într-o atitudine sobră care impunea respect. Părul era prins de o diademă sau coroană care susținea uneori și un văl ce descria ipostaza de mireasă a lui Zeus.

Fiecare dintre atributele cu care este redată adaugă încă un aspect simbolisticii sale: asocierea cu vaca sugerează grija sa vitalizatoare și veghea maternă asupra tuturor creaturilor, în timp ce păunul ca pasăre sacră simbolizează regalitatea și frumusețea ei. De asemenea, rodia are un loc aparte în istoria simbolisticii fertilității. În unele dialecte grecești era numită rhoa, cel mai probabil derivat din numele Zeiței Pământului, Rhea. Apare, de asemenea în China și Persia antică sugerând capacitatea de procreare, și este menționată în iudaism și în islam. Creștinismul preia acest simbol în picturile religioase mai târzii; Leonardo da Vinci și Botticelli urmează exemplul lui Policlet și o înfățișează pe Fecioara Maria, asemenea Herei, oferind o rodie lui Isus.

La nivel uman, imaginea zeiței este întruchipată de femeia care a învățat să fructifice superior experiențele sale și să găsească în ea seninătate, modestie, generozitate, curaj și o frumusețe simplă, luminoasă – semințele unei plenitudini interioare pe care le oferă tuturor celor care o înconjoară.