x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Elefantul

Elefantul, în sensul cel mai amplu şi universal, simbolizează puterea, forţa, energia, nu doar fizică, ci şi mentală şi spirituală.

În tradiţia hindusă, elefanţii amintesc de imaginea lui Ganesha, simbol al cunoaşterii, fiu al lui Shiva şi Parvati. Corpul uman al acestuia este o reprezentare a microcosmosului, a lumii manifestate, iar capul său de elefant a macrocosmosului, a lumii nemanifestate. Ganesha este un simbol al începutului şi sfârşitului.

În timpul procesiunilor, elefanţii erau încălecaţi de către regi şi în primul rând de către Indra, Domnul Cerurilor, simbolizând astfel puterea regală.

În Orientul îndepărtat, elefantul este un simbol al norilor, datorită trupului său masiv şi rotund şi a culorii alb-cenuşii. Aşadar, în mitul pretinsei existenţe a elefanţilor zburători se consideră că aceștia ar constitui norii orizontului.

În Siam, Laos şi Cambodgia, se spune că elefanţii albi aduc ploi şi recolte îmbelşugate. Dar, atunci când este încălecat de către Indra, Domnul Cerurilor, elefantul devine Zeul Furtunilor.

Elefantul are rolul de a susţine lumea, fiind considerat asemenea cariatidelor Universului. Elefanţii întruchipează prin ei înşişi structura cosmosului: cei patru stâlpi susţin bolta cerească, simbolizând stabilitatea şi imuabilitatea.

Yoga asociază simbolul elefantului cu chakra Muladhara, asociată, la rândul ei, cu elementul Pământ şi cu dominarea punctului de origine al celor patru direcţii ale spaţiului. În Arborele Vieţii, care uneşte Cerul de Pământ, elefantul este situat în vârf, de unde extrage Lumina care străbate lumea de sus până jos. Picioarele şi trompa sa în formă de „S” sunt în contact cu pământul, în timp ce urechile, pe un alt plan simbolic, corespund securii cu două tăişuri a vechilor cretani.

Potrivit învăţăturilor budiste, un pui de elefant a mângâiat trupul Reginei Maya, în timp ce aceasta dormea, și astfel l-a zămislit pe Buddha. Aşadar, puiul de elefant este considerat un instrument al acţiunilor şi binecuvântărilor Cerului care au dus la naşterea Avatarului.

Forţa sa interioară îi ajută pe toţi cei care-l invocă să-şi realizeze dorinţele inimii. Atunci când cineva doreşte să întreprindă ceva important, elefantul, sub înfăţişarea lui Ganesha, este invocat ca Zeu al Cunoaşterii şi distrugător al opreliştilor. De asemenea, el este invocat la începutul rugăciunilor budiste.

Aşezat în vârful unui pilon, elefantul evocă Lumina Cunoaşterii. Boddhishattva încalecă un elefant pentru a evidenţia puterea cunoaşterii care poate trezi conştiinţa propriului său destin.

 

Imaginea: Familie de elefanți africani. Sub licența CC BY-SA 3.0. Drepturi de autor: Amoghavarsha JS,  amoghavarsha.com.  

https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=20761843