x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Despre efort

Unul dintre cei mai promițători neurochirurgi moderni obține în sfârșit o bursă de studii prestigioasă în cadrul căreia este ghidat de unul dintre marii maeștri ai domeniului. Acesta era recunoscut pentru metodele sale neconvenționale de a-i instrui pe tinerii profesioniști în această meserie extrem de grea. De data aceasta, misiunea părea și mai dificilă. Tânărul aspirant era mai bun decât se putea imagina.

– Profesore, nu am mult timp. Vreau să învăț repede tot ce știți. Nu am timp de teorie, detalii și introduceri. Timpul e scurt, așa că am nevoie să știu în cât timp puteți să-mi arătați toate tehnicile? Clinicile, știți, nu așteaptă.

– Vă înțeleg, tinere domn, mă bucur că sunteți aici. Apreciez că sunteți sincer și pot să vă spun cu siguranță că avem nevoie de cel puțin 5 ani.

– Glumiți, profesore, această bursă durează un an. Trebuie să ne grăbim. În plus, eu pot să muncesc foarte mult, de dimineața până noaptea. Nu dorm deloc, deci putem câștiga timp. La cât credeți că putem reduce termenul în aceste condiții?

– În cazul acesta, se schimbă lucrurile. M-am înșelat și îmi cer scuze. Vom avea nevoie de cel puțin 15 de ani.