Omenirea nu ar fi reușit niciodată să-și domine mediul natural dacă nu ar fi deținut o facultate aparent supranaturală, și anume intuiția lui Dumnezeu. Aceasta și nu altceva l-a diferențiat definitiv pe om de animale.

Conform celor mai vechi tradiții, care nu contrazic ultimele descoperiri ale științei, cel numit în mod curent Homo sapiens nu a reprezentat începutul Umanității, ci reminiscența unei forme umane anterioare, a cărei cultură și civilizație fusese distrusă, generându-se în urma ei forma civilizatoare actuală.

Caracteristica speciei Homo sapiens și, totodată, ceea ce o diferențiază de umanoidul degenerat numit Homo habilis este faptul că, încă de la început, toată viața sa, oglindită în vestigiile creațiilor sale, a fost impregnată de magie, altfel spus, de o construcție metafizică pusă în slujba unui contact, mai mult sau mai puțin misterios, între propria sa identitate spirituală și Divinitate.

Cultul Marii Mame și cel al Tatălui Urs nu sunt altceva decât forme exteriorizate ale unei percepții vii și permanente a unui „Ceva” aflat dincolo de domeniul strict vizibil și având un număr indefinit de intermediari, începând de la spiritele elementale ale naturii și până la marii Zei ce conduc destinele astrelor, inclusiv pe cel al Pământului. Pe parcursul secolelor și mileniilor, al ciclurilor și adversităților de toate felurile, Omul a încercat să înțeleagă, dintr-o perspectivă mai mult sau mai puțin intelectuală, această intuiție instinctivă a strămoșilor săi. Așa cum unii s-au specializat în prelucrarea lemnului sau a pietrei, alții au dezvoltat domeniul metafizicii și au realizat sinteza cunoștințelor celor mai elevate, dând naștere unei Magna Scientia, cunoscută ulterior sub numele de Magie.

Interiorizarea acestei cunoașteri spirituale a conturat, la fiecare popor, casta sacerdotală. Reprezentanții săi au înțeles repede că trăirile lor spirituale nu erau direct transferabile ansamblului umanității, fiind necesară transmiterea prin parabole, povestiri anecdotice, norme morale și ceremonii care le permiteau celor mai puțin pregătiți în acest sens să perceapă Divinitatea, chiar dacă într-un mod sporadic. Astfel s-au născut toate religiile: cel care primise în inimă scânteia divină, împreună cu posibilitatea de a o exprima într-o manieră simplă, dar învăluită în simboluri, devenea fondatorul unei religii.

În ciuda teribilelor pierderi provocate de ignoranță și de tendințele distructive resimțite chiar și azi de aproape toate ființele umane, ne rămân vestigiile – mai bine sau mai slab conservate – ale celor mai recente religii ale lumii. Acestea sunt adaptate la momentul istoric și geografic în care au fost create și este logic să considerăm că un Siddharta Gautama Buddha în secolul VI î.Hr. nu putea transmite același mesaj ca și Iisus Hristos cu 500 sau 600 de ani mai târziu, în alt timp și alt spațiu.

În prezent, există milioane de așa-numiți atei și, de asemenea, milioane de credincioși ai marilor religii, brahmanismul, budismul, creștinismul, iudaismul și islamismul. Alături de ele există mii de secte ale respectivelor credințe și încă altele, de origine neclară.

De ce am spus „așa-numiți atei”?

Deoarece, deși există într-adevăr și oameni care nu cred și nu-l percep pe Dumnezeu în niciun mod, ajungând chiar să susțină că este un concept complet artificial, născut în umbra terorii în fața morții, cei mai mulți resping nu atât posibilitatea unei inteligențe cosmice angrenate de o necesitate sau Voință Superioară, cât formele infantile sub care religiile înfățișează Marile Mistere, sursa neliniștilor existențiale ale omului dintotdeauna.

Progresul tehnologic extraordinar și drumurile cunoașterii științifice cucerite de om în ultimele două, trei secole au invalidat cele mai răspândite credințe legate de un univers creat acum 7.000-8.000 de ani, de un infern sau un paradis fizic, de învierea în trup sau de apele mării care se despart ca să poată trece poporul ales și se închid la loc pentru a-i îneca pe dușmanii lui. Trăiesc azi multe persoane cu inima sau ficatul transplantate din corpul altcuiva, omul zboară în aparate ce se înalță cu ușurință deasupra celor mai înalți munți, făcând ocolul lumii, și există alte dispozitive făurite de mâna omului care au trecut dincolo de marginile „cerurilor” pomenite de-a lungul mileniilor în cărțile sfinte. Pe drumul acestor reușite incontestabile și al multor altora, prea multe pentru a le enumera aici, omul descoperă că planeta pe care locuiește este și ea o ființă vie, iar locuitorii săi, fie ei plante, animale sau oameni, au corpuri minunat alcătuite, cu caracteristici de randament, supraviețuire și reproducere pe care nu le poate egala nicio mașină.

Fără îndoială, din pricina materialismului prevalent, toate aceste lucruri extraordinare nu ajung să depășească nivelul simplei curiozități, iar în domeniul religios oamenii continuă să caute în textele vechi, adesea denaturate, răspunsuri la toate întrebările, printre care și aceea fundamentală privind arta de a-l descoperi pe Dumnezeu. Iar când întrebările nu-și găsesc răspuns, în loc să se reevalueze textul sau să se caute sensul simbolurilor, se neagă însăși existența lui Dumnezeu, generându-se angoasă, decădere, răutate.

Eroarea unei astfel de negări este nefastă pentru calitatea ființei umane, transformându-l pe om în bestie, degradându-l până la cele mai aberante expresii ale ateismului și fanatismului.

Propunem o altă cale, pe cea a filosofiei în manieră clasică.

Ea poate, cu relativă ușurință, să ne îndrume spre a-l descoperi pe Dumnezeu în noi înșine și în tot ce ne înconjoară.

Dacă ne debarasăm de inerția noastră materialistă, de povara angoaselor, ignoranței și rătăcirilor, vom descoperi în mod natural că toate lucrurile, de la structurile subatomice și până la roiurile de galaxii, de la modelul artistico-funcțional al aripilor unei insecte până la scheletul care ne susține trupul muritor, sunt gândite și proiectate cu o precizie supraomenească. Ni se dezvăluie astfel o ecologie funcțională ce pune în relație toate elementele universului sub guvernarea unor legi ciclice de o infinită înțelepciune.

Opriți-vă și priviți.

Urmăriți încântătoarea armonie a petalelor unei flori sau a unui cristal. Ele nu s-ar putea imagina niciodată pe ele însele, astfel încât să devină atât de desăvârșite și de uimitoare. Trebuie să existe un „Ceva” care le-a gândit și le-a proiectat, iar acest gând creator necesită o voință care să-l genereze și să-l legitimeze.

Un panteism filosofic sănătos le demonstrează oamenilor inteligenți și liberi de prejudecăți prezența unui „Ceva” superior pe care-l putem numi Dumnezeu și care, exprimându-se prin nenumărați mijlocitori, a înfăptuit atâtea minuni. Acest „Ceva” nu a uitat pe nimeni și nimic. Totul este viață inteligentă și eficacitate.

Opriți-vă și priviți.

Nu este o pierdere de timp, ci dimpotrivă, contemplare activă a minunilor prezente în structura fațetată a ochilor unei muște sau în forma aerodinamică a unei rândunele.

Materialiștii susțin că toate acestea sunt rezultatul unei evoluții accidentale. Indiferent cum o numim... descoperim de fapt o evoluție inteligentă, ce valorifică experiențele, o suită de întâmplări care nu are nimic întâmplător, ci reprezintă o înlănțuire logică de cauze și efecte și ne arată că universul nostru și noi înșine suntem parte a unui Macrobios, a unei Supra-Ființe care a conceput o supraexistență ce funcționează în mod miraculos. Suntem scufundați în Ea și pătrunși de Ea în toate aspectele și planurile conștiinței.

Totul este Dumnezeu.

Căci, dacă n-ar fi așa, dacă Dumnezeu ar lipsi chiar și dintr-un fir de praf, acel fir de praf l-ar limita pe Dumnezeu, ceea ce ar fi o aberație, deoarece atributul esențial al lui Dumnezeu este tocmai omniprezența, faptul că se află în toate lucrurile și ființele, iar acestea, dacă n-ar exista Dumnezeu, nu ar exista nici ele. Micul fir de praf din exemplul nostru, odată observat prin obiectivul unui microscop foarte puternic, ni se va revela ca un microunivers la fel de armonios, viu și eficient ca Sistemul Solar.

Dacă vom regăsi arta – aproape pierdută în momentul actual – de a-l descoperi pe Dumnezeu, ne vom elibera de multe limitări și forme de rasism sau fanatism. Ne vom elibera de teamă și vom fi în mod natural fermi, buni și corecți.

Dumnezeu nu este un judecător sever, nici un tată, nici o mamă, nici un tiran... Dumnezeu este pur și simplu DUMNEZEU... Cine îl descoperă știe.