Civilizația Egiptului Antic s-a bazat pe o concepție unitara despre om si Univers, din perspectiva căreia ființa umana este o parte integrantă a Cosmosului, supusa acelorași Legi și participând activ la viată Naturii.

Structura templului egiptean reflectă elemente și principii de bază din alcătuirea și ordinea Universului. Se pot identifica șapte elemente diferite care, simbolic, sunt asociate cu șapte niveluri ale micro si macrocosmosului.

l. Drumul de acces este reprezentat de o alee străjuită de sfincși sau berbeci, ori uneori de simpli monoliți. Starea de veghe, nemișcare și concentrare pe care o inspiră prin atitudinea lor sugerează că primul pas în drumul spre templu constă în stăpânirea și ordonarea instinctelor inferioare ale corpului. Templul este protejat de un perete înalt din cărămizi așezate in zig-zag pentru a imita mișcarea apelor oceanului primordial, Nun. Spre finele dinastiilor egiptene, zidul înconjurător, alcătuit din trei rânduri de pereți, s-a transformat într-o adevărată fortificație.

2. În viziunea egiptenilor antici, pilonii, sub forma unor trunchiuri de piramidă, constituie pragul de trecere din lumea umană în cea divină. Hieroglifa ce îi desemna, akhet, însemna „orizont". Pe fațada lor se aflau două nișe în care erau așezate steaguri foarte lungi, ce semnalizau pătrunderea într-un spațiu sacru. Mișcarea acestor flamuri fluturând în înaltul cerului exprima viața și energia în curgerea sa necontenită. Uneori, intrarea era străjuită de obeliscuri, placate in partea superioară cu foi de oricalc și având înscrise hieroglife spre baza. Vârful obeliscului era numit „piramidion” și avea forma unei piramide, sugerând o flacără. Pentru egipteni, obeliscurile semnifică razele Soarelui pietrificate în materie, cu rol de a capta și canaliza căldura și energia acestuia.

3. Curtea interioară, descoperită, situată în aer liber, este înconjurată de coloane pe care sunt gravate diferite ipostaze ale vieții umane cotidiene, dar și scene cu ofrande aduse zeilor. Curtea simbolizează lumea reală, dar este în același timp și loc de purificare. Înainte ca faraonul să intre în sala hipostilă, preoții varsă asupra corpului său apă purificatoare adusă din lacul sacru. Cel mai adesea, în curtea interioară se afla o grădină cu piscine, destinate ritualurilor de purificare. Au fost înlocuite în perioada Regatului Nou cu lacuri sacre situate în imediata vecinătate a zidului exterior al templului și mărginite de sicomori și palmieri.

4. Sala hipostilă reprezintă puntea între lumea exterioară și cea interioară, între lumea concretă, materială, si cea invizibilă, spirituală. Dualitatea este sugerată de jocul de lumini favorizat de ferestrele mici orientate spre centrul sălii și întunericul de la periferie. Aici se găsesc numeroase coloane amplasate foarte aproape una de alta, cu capiteluri în formă de flori de lotus și de papirus. În mijlocul sălii este un loc liber numit temenos. Coloanele centrale, situate mai aproape de axa sacră, se înalță mai sus, iar florile reprezentate pe ele sub influența luminii simbolice au corola mult mai deschisă. Pe măsură ce se îndepărtează de axa centrală, coloanele sunt mai scunde și capitelurile au florile mai închise. Este numită și sala transformărilor (khekah), deoarece aici faraonul trece de la ipostaza de rege la aceea de mare preot.

5. Sala Bărcii se mai numește „Palatul zeiței Maat, zeița Dreptății”, punctul de echilibru al talgerelor balanței dintre cele două dimensiuni ale existenței. Conține o barcă rituală păstrată în interiorul unui mic sanctuar, acoperită de văluri semitransparente și învăluită în fumul de tămâie și rășini arse în vase speciale.

6. Sanctuarul sau „lăcașul sacru” este locul cel mai tainic al templului. Asemănător unei cripte inițiatice inundate de Lumina Soarelui, adăpostește statuia zeului, situată întotdeauna la înălțimea ochilor preotului pentru a facilita contactul cu spiritul. Statuia era ascunsa privirii într-un fel de cufăr aflat pe o barcă ce putea fi transportată în afara templului în cadrul sărbătorilor sau ceremoniilor. Încă din perioada Regatului Vechi apare și o ușă falsă în spatele sanctuarului, despre care se consideră că era un simbol pentru locul pe unde fie spiritul zeului, fie al faraonului intrau în sanctuar. Cu cât ne apropiem de sanctuar, cu atât calea sacră are panta ascendentă mai mare.

7. În tavanul sanctuarului este practicată o deschizătură în formă de trunchi de con, amplasată astfel încât, la diferite momente ale zilei să fie iluminate imaginile diferiților zei sau anumite locuri bine determinate de pe podea.

Templul deține, de asemenea, spații subterane, destinate sacerdoților de pe cea mai înalta treaptă a ierarhiei și alte sanctuare mai mici amplasate pe terasele din spate.

Construcții auxiliare

În afara templului, corespunzător zonei sanctuarului, se găsește un lac sacru, umplut de apele purificatoare ale lui Nun. Templul pare să iasă din Nun și materializează astfel victoria creației asupra haosului.

Existau scări prin care se cobora până la apă și, prin canale secrete, preoții dădeau uneori drumul unor gâște pe suprafața lacului.

Mimmosis era o clădire considerată locul sacru al nașterii faraonului și corelată cu Hathor și Bes, zeițe asociate cu Marea Mamă, protectoare ale nașterilor.

Dependințele anumitor temple includeau și instrumente prin care se măsurau apele Nilului, cunoscute drept nilometre. Pe baza măsurătorilor și analizelor, preoții cunoșteau perioadele de revărsare a Nilului, cât și amploarea acestui fenomen.

Unele temple aveau și zone speciale cu funcție terapeutica, un fel de spitale, unde bolnavii erau tratați în vecinătatea zeilor cu puteri vindecătoare.

O altă incintă importantă, cu rol de școală și de bibliotecă, era Casa Vieții. Înscrise în piatră ori pe tăblițe și papirusuri, erau păstrate aici anale istorice și descrieri amănunțite ale tuturor fenomenelor naturale. Se studiau cu precădere istoria, geografia, astronomia, medicina. Inclusiv pereții și tavanele templelor aveau înregistrate cantități uriașe de date cu caracter astronomic, istoric, teologic, magic.

Între templele răspândite pe toată suprafața Egiptului antic au existat drumuri de legătura pe uscat, căi de comunicație pe apa Nilului, dar și pasaje subterane, pe distanțe neînchipuit de lungi, între Egiptul de Sus și cel de Jos.

Imaginea: Schema templului egiptean.