x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Conferință live: Viața și învățăturile lui Pitagora

NOUA ACROPOLĂ TIMIșOARA

24 noiembrie 2020

În cadrul evenimentului online dedicat Zilei Mondiale a Filosofiei, Noua Acropolă Timișoara a susținut o prelegere filosofică despre Pitagora și fenomenul pitagoreic care a ajuns să influențeze lumea antică din jurul Mediteranei timp de zece secole și astfel, să contribuie la configurarea gândirii occidentale în ansamblul său. În cadrul prezentării s-a vorbit despre povestea de viață a lui Pitagora, în care faptele istorice se împletesc cu mituri și legende, despre faimoasa școală de filosofie pe care acesta a fondat-o în Crotona, despre faptele ieșite din comun ale discipolilor săi și despre ideologia pitagoreică în centrul căreia se regăsește numărul ca mijloc prin care omul poate ajunge la înțelegerea Cosmosului.

Întâlnirea online s-a încheiat printr-o lectură comentată a Versurilor de Aur, o colecție tradițională pitagoreică în care sunt rezumate ideile fundamentale ale acestui curent filosofic.