Platon spunea că mitul este o poveste construită cu intenția de a transmite în formă simbolică adevăruri universale despre om sau despre Univers. Mitul se poate inspira din fapte reale, fapte istorice dar poate să fie și complet inventat de autor. Ceea ce contează este mesajul. Faptele, povestea trebuie să fie cât mai simple cu putință, pentru ca oamenii să le rețină ușor. Astfel, miturile au nevoie să fie interpretate, iar această interpretare depinde de inteligența, intuiția și experiența de viață a persoanei care vine în contact cu mitul. Pentru mulți dintre noi astăzi miturile sunt niște lucrări vechi asemănătoare poveștilor scrise pentru copii, fiind deci lipsite de interes. Și totuși, miturile conțin idei esențiale despre sufletul omului, despre dezvoltarea facultăților noastre spirituale, despre viață, idei ascunse în spatele poveștii. Prof. Livraga spunea că miturile relatează „fapte meta-istorice care ne permit să intrăm în contact cu Natura”. Aici Natura nu se referă la sensul ei fizic (munți, lacuri, stele etc) ci la legile ei, principiile care dirijează fenomenele, cauzele și sensul lucrurilor... Mitul lui Tezeu, mitul lui Ulise, mitul lui Ghilgameș și nenumărate altele ne povestesc în formă simbolică despre dezvoltarea omului interior, despre aspecte fundamentale cu care ne confruntăm ca oameni, indiferent de locul în care ne aflăm și epoca istorică în care trăim.

De exemplu, un mit faimos din gândirea grecească este mitul peșterii, din lucrarea lui Platon, Republica. Se povestește că în vremuri de demult, într-o peșteră stăteau mai mulți oameni legați în așa fel încât nu putea privi decât peretele din fundul peșterii (ca și când ar fi într-un cinematograf din prezent). În spatele lor se afla un foc în jurul căruia se mișcau câteva personaje, făcând și zgomote. Astfel, oamenii legați, care dintotdeauna au trăit legați, trăiau cu impresia că singura realitate este cea a umbrelor de pe pereți, iar zgomotele pe care le aud sunt produse de aceste umbre. Totuși, unul dintre ei se dezleagă și începe să meargă prin peșteră, descoperind că ceea ce vedea înainte și credea că e întreaga realitate nu reprezintă decât niște umbre... În final ajunge afară din peșteră unde se acomodează cu greu, dar, aducându-și aminte de semenii săi rămași în întuneric se decide să se întoarcă pentru a-i ajuta și pe ei să ajungă să cunoască adevărata realitate. Dar, la întoarcere, oamenii erau foarte uimiți de ceea ce le prezenta eroul nostru și au respins tot ceea ce li s-a spus. Ba chiar unii au reacționat violent, fiind ofensați de ideea că adevărata realitate ar fi alta decât cea pe care o știu ei de o viață întreagă...

Oare la ce se referă acest mit? La faptul că poate realitatea e mult mai complexă decât dimensiunea fizică de care suntem conștienți în acest moment? Sau se referă la omul care crede că e liber dar de fapt e complet subordonat dorințelor și instinctelor sale, dincolo de care nu poate să vadă sensul superior al vieții și sensul existenței milioanelor de galaxii? Sau...

Miturile sunt destinate tuturor, dar apoi fiecare, în mod individual, îndrăgostindu-se de mit și încercând să trăiască mitul, poate să înceapă aventura de căutare și descoperire a adevărului transmis simbolic.

Un alt exemplu este epopeea lui Ghilgameș. E vorba de mai multe mituri având același personaj central, răspândite pe teritoriul Mesopotamiei (Sumer, Akkad, Babilon, Asiria). Astăzi se consideră că a existat și un personaj istoric cu acest nume, rege în cetatea sumeriană Uruk, undeva între 2800 și 2500 î.Hr. Ghilgameș este un rege, un erou, dotat cu puteri supraumane și dornic de fapte mărețe. La început, trăiește singur, punându-și întrebări despre sine însuși, despre lume și despre natură. Ulterior, se întâlnește cu Enkidu, un uriaș care trăia în păduri, printre animale. În alte versiuni, Enkidu apare inițial sub forma unei securi cu două tăișuri care cade din cer în mijlocul orașului Uruk și apoi se metamorfozează în om. Cei doi se împrietenesc și încep să străbată lumea, trecând prin felurite dificultăți, probe sau încercări, cu scopul de a nimici toți vrăjmașii omenirii, de a provoca o schimbare totală și profundă a lumii, a istoriei. Vor ucide un taur teribil care pustia toate ținuturile, vor traversa șapte munți simbolici, vor tăia cu securea păduri uriașe de cedri, se vor confrunta cu frumusețea hipnotică a zeiței Innana (Iștar) care a vrut să-i determine să renunțe la isprăvile eroice și să meargă cu ea în palatul ei să trăiască tihna, dragostea, mâncarea cea mai bună... Ghilgameș va continua drumul înfruntând cu bine toate situațiile, până când, într-una din încercări prietenul său Enkidu moare. Îndurerat, devine conștient că și el va muri într-o zi dar mai ales și că toți oamenii vor muri într-o zi și decide să afle adevărul, să afle secretul nemuririi. În continuare are de înfruntat multe obstacole, coboară în Infern, și, în final, se întâlnește cu înțeleptul Utnapiștim. Acesta îi spune că trebuie să dobândească o plantă magică ce crește numai pe fundul mării. Dar, în același timp, îl previne că ”planta nemuririi” este menită doar pentru foarte puțini oameni, doar foarte puțini fiind capabili în acest moment să trăiască nemurirea conștientă... Pentru majoritatea nemurirea conștientă este mai degrabă un blestem, Natura făcând, spre binele oamenilor, ca aceștia să uite viețile trecute și să nu le prevadă pe cele viitoare... Dar Ghilgameș nu renunță, merge pe fundul oceanului, în cel mai adânc abis, ia planta nemuririi și se întoarce pentru a-l recupera pe Enkidu. Însă, într-un moment de odihnă, un șarpe îi fură planta. În versiunea babiloniană se spune că după aceea zeii l-au răsplătit pentru toate isprăvile și i-au dat nemurirea, Ghilgameș rămânând după aceea pentru totdeauna în mijlocul oamenilor (în această versiune Ghilgameș este omul care nu poate să moară, asistând la moartea tuturor celorlalte ființe și la transformarea tuturor lucrurilor...).

Ce înseamnă oare acest mit? Oare nu se referă la un potențial latent din fiecare ființă umană, acela de a învinge în toate probele vieții, de a ne emancipa de valorile efemere și de a ne ancora conștiința în valorile atemporale?

Cu siguranță o semnificație umană similară o prezintă și alte mituri cum ar fi cel al Sf. Gheorghe care ucide balaurul în mitologia medievală sau al lui Heracle, la greci, și al echivalentului său Hercule, la romani.

Heracle este un erou care primește 12 munci de îndeplinit. Într-o altă cheie ele reprezintă cele 12 constelații zodiacale, iar Heracle reprezintă Soarele. Este, în acest sens, un mit astronomic ce simbolizează Soarele triumfător în cele 12 situații arhetipale ale sale.

Astfel, miturile au, în general, multiple semnificații. Este nevoie de mult studiu și creștere interioară, de deschiderea amplă a orizonturilor conștiinței, pentru a înțelege sensurile miturilor, pentru a vedea, așadar, că sunt în continuare actuale, în pofida transformărilor exterioare ale lumii, ale istoriei.

Alt exemplu este mitul lui Don Quijote, rămas în istorie cu precădere prin parabola Cavalerului care atacă morile de vânt. Mergând călare însoțit de scutierul său, Sancho Panza, la un moment dat, Don Quijote spune că vede giganți la orizont și se repede să-i atace, deși scutierul îi strigă că sunt doar niște mori de vânt. Don Quijote se năpustește în atac dar alunecă de pe cal și cade; atunci Sancho, ajutându-l să se ridice, insistă că nu erau decât niște mori de vânt. Don Quijote îi explică faptul că lui Sancho îi lipsește inițierea în misterele Cavalerismului și de aceea nu știe că atunci când sunt atacați, giganții se metamorfozează în mori de vânt. Don Quijote este prin excelență modelul idealistului, gata să intre în luptă cu toate defectele, cu egoismul, fricile, lenea etc, iar Sancho rămâne simbolul celui scund și îndesat, mereu interesat mai întâi să mănânce și să doarmă și eventual după aceea să lupte... Sunt personaje prezente în fiecare dintre noi...

Astfel Ghilgameș, Heracle, Don Quijote sunt arhetipuri în fiecare dintre noi, care așteaptă un impuls pentru a se trezi și pentru a da vieții un sens de ascensiune verticală, de evoluție a conștiinței, de transformare de sine. Dincolo de situație socială, venituri, confort personal, nume, prenume, profesie etc, miturile ne povestesc că în fiecare dintre noi există un potențial erou și că sensul superior al vieții constă în a avea o creștere umană propriu-zisă, mai presus de orice aspecte exterioare, care azi ne preocupă atât de mult. E posibil să trăim în viață un mit, fie unul din cele vechi, fie un mit nou care așteaptă să fie creat, dar care va vorbi tot despre adevărurile dintotdeauna.