Clasicismul muzical este un fenomen estetic şi ideologic care începe în Franţa, în cea de-a doua jumătate a secolului 18, şi care se manifestă în artă prin tendinţa spre simplitate, claritate, logică şi echilibru în tratarea unor teme cu un adânc conţinut uman, general valabil. Progresul muzicii clasice are loc într-o perioadǎ de transformări generale şi se manifestă mai ales în simfonie şi sonată. Stilul muzical clasic se manifestă prin claritatea şi echilibrul formei, legat indestructibil de conţinut. Joseph Haydn avea să realizeze pentru întâia oarǎ aceasta îmbinare, care-i dă dreptul de a fi numit "părintele simfonismului vienez". Născut la 31 martie 1732 în Rohrau (Austria), într-o familie modestă, Haydn începe să cânte încă de la 8 ani în corul catedralei din Viena. De la vârsta de 17 ani, când este dat afară din cor, începe o carieră de muzician liber, studiind în acest timp ca autodidact teoria muzicală şi contrapunctul; ia ocazional lecţii de la Nicola Porpora, un renumit compozitor italian. Primele sale cvartete le compune în anul 1755, în timp ce era în serviciul baronului Karl Josef von Fürnberg, după care, începând cu anul 1759, funcţionează ca director muzical în serviciul contelui Ferdinand Maximilian von Morzin din Lukawitz. Aici se şi căsătoreşte cu Maria Anna Keller. Din anul 1761, Haydn intră în serviciul familiei Eszterhazy, pentru care va lucra 30 de ani, timp în care se observă o importantă evoluţie în stilul său compoziţional. Pe vremea când Haydn apare în lumina istoriei, se prefigura o înnoire în muzica instrumentalǎ. Creaţia lui, bogată şi variată în conţinut şi în formele ei, reprezintă una din contribuţiile cele mai interesante şi valoroase ale istoriei universale a muzicii. În domeniul simfoniei, a lucrat mai bine de 40 de ani; a compus un număr mare de simfonii, dintre care s-au păstrat 104. Creaţia sa simfonică poate fi împărţită în trei perioade. Prima (1750-1770) este perioada de experimente din tinereţe, în care compune aproximativ 40 de simfonii. A doua perioadă este cuprinsǎ între anii 1770 şi 1780 şi se remarcă printr-o serie de progrese remarcabile, compunând exclusiv simfonii. Desăvârşirea stilului său simfonic se realizează în ultima perioadǎ de creaţie dintre anii 1780 şi 1800. Aceasta cuprinde un număr de 30 de simfonii, dintre care cele mai desăvârşite sunt londonezele - 12 simfonii pe care le-a compus în timpul călătoriilor sale la Londra. Contribuţia lui Haydn la elaborarea formelor muzicii de cameră şi mai ales a cvartetelor este la fel de importantă ca şi în cazul simfoniilor. Cvartetul era o creaţie specifică acelei perioade şi reprezenta în acelaşi timp baza simfoniei. Principiile formei de sonată utilizate în simfonie au pătruns şi în concertul instrumental solo, având în plus introducerea orchestrală ca o nouǎ expoziţie. Un alt capitol important în creaţia lui Haydn îl constituie muzica vocal-instrumentală. A scris peste 30 de opere, muzică pentru teatru de păpuşi, muzică de scenă şi 3 oratorii, dintre care cele mai cunoscute sunt Creaţiunea şi Anotimpurile. La creaţia amintită putem alătura un mare număr de piese religioase, cantate, arii bisericeşti, canoanele vocale Cele zece porunci, 14 misse şi un Stabat Mater.