x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Despre concentrare

După ce a câștigat mai multe concursuri de tir cu arcul, un tânăr campion destul de orgolios a provocat un maestru Zen care era renumit pentru abilitatea sa de arcaş. Tânărul a demonstrat o remarcabilă competență tehnică lovind o țintă îndepărtată de la prima încercare, apoi a despicat acea săgeată cu o a doua lovitură.

– Acum, îi spuse el bătrânului, să văd dacă poți întrece așa ceva!

Netulburat, maestrul nu și-a scos încă arcul, ci mai degrabă a făcut semn spre un tânăr arcaș să-l urmeze pe munte. Curios, campionul l-a urmat până când au ajuns în fața unei prăpăstii adânci, deasupra căreia nu era niciun pod; doar un buștean putred și stând să cadă. Pășind calm până la mijlocul trunchiului, bătrânul maestru a ales ca țintă un copac îndepărtat, și-a scos arcul și a ochit sigur, din prima lovitură.

– Iar acum este rândul tău, spuse el în timp ce se întoarse cu grație pe pământ sigur.

Privind cu groază în abis, tânărul nu mai găsi forța să înainteze, darămite să mai tragă la țintă.

– Ai multă îndemânare cu arcul tău, spuse stăpânul, simțind neputința adversarului său, dar nu-ți cunoști câtuși de puțin mintea care dă drumul la lovitură.