Din Prolog: „Când Filosofia Clasică exalta eroii, făcându-i recunoscuţi de toţi, nu cred că se sprijinea doar pe fapte eroice războinice sau pe remarcabile acte de îndemânare psihică sau biologică. Cred că întrevăd, şi nu doar la un singur filosof, o invitaţie tăcută şi subtilă de a ne lua la întrecere cu aceşti eroi începând chiar de la simplitatea propriilor noastre vieţi şi - de ce nu? - din postul de luptă pe care Destinul ni l-a dat fiecăruia dintre noi.

Sensul eroic al vieţii nu se epuizează cu o singură luptă, nici prin vreo situaţie dificilă din care am putut să ieşim victorioşi. De aceea vorbim despre un sens al vieţii, şi nu despre o ocazie în viaţă. Sensul vieţii este ca o direcţie generală, este un drum, cu mai multe sau mai puţine abisuri, care duce la o ţintă.

Iar eroismul constă, aşadar, şi în a privi cu atenţie fiecare zi, fiecare acţiune, ca pe o probă în care vor intra în joc toate forţele noastre, de la cele fizice până la cele mai subtile ale inteligenţei şi ale sufletului. Uneori vom cădea şi de tot atâtea ori, şi ori de câte ori va mai fi nevoie, ne vom ridica din nou... şi, nu simţi încă eroul din tine? Acordă-i un loc şi îl vei vedea crescând ca o coloană în interiorul tău. Aceasta este o invitaţie la eroism: să fii diferit, să fii mai bun, să fii senin, cinstit şi drept în numele unei Filosofii naturale...“.