Rezoluție

2004

Înapoi la Rezoluții

Noi interpretări ale realității sociale: spre un „nou Ev Mediu”

Rezoluția Adunării Generale

În Adunarea Generală a Organizației Internaționale Noua Acropolă (OINA), s-a adoptat următoarea Rezoluție:

Declarație Generală:

a) Adunarea Generală reia conținutul celei de-a patra Rezoluții aprobate în Adunarea Generală Ordinară celebrată în Republica Cehă în 2003 despre reorganizarea Programului de Studii al OINA și restructurarea lui prin introducerea Gradelor Academice, dată fiind importanța pe care OINA o acordă formației filosofice.

b) Adunarea Generală își manifestă voința de a continua colaborarea cu direcțiile de acțiune propuse de Organizația Națiunilor Unite, cu ale cărei principii OINA se identifică, cu scopul de a colabora la realizarea unei societăți mai juste, mai tolerante și mai solidare.

c) Adunarea Generală se face ecou, după cum a subliniat Președinta ei în recentele întâlniri cu caracter regional, al noilor curente de gândire care, analizând societatea actuală, au atras atenția asupra noilor interpretări ale realității sociale. Se pare că societatea se îndreaptă spre ceea ce a fost numit un „nou Ev Mediu”, în care va fi necesar să învățăm să reciclăm materialele existente și să creăm modele ale unei „economii de criză” care să permită supraviețuirea ființelor umane, în special din păturile cele mai nevoiașe ale societății timpului nostru. Aceasta s-a putut observa în recentele crize economice din Argentina, Mexic sau Asia de Sud-Est, zone în care OINA are delegații care realizează importante activități de ajutor social.

d) Adunarea Generală reiterează importanța, deja semnalată în Adunările Generale anterioare, de a deveni conștienți de faptul că planeta Pământ cunoaște un proces de deteriorare cauzat de acțiunea iresponsabilă a oamenilor sau de catastrofele naturale care au devastat, în ultimul timp, orașe, populații și mediul ecologic. (A se vedea: punctul c) al Declarației Generale din 2003; punctul e) al Declarației Generale din 2002; punctul c) al Declarației Generale din 2001; punctul d) al Declarației Generale din 2000). S-au constatat și posibilitățile pe care le are OINA de a contribui la ameliorarea durerii pe care o produc aceste dezastre, ducând la bun sfârșit o muncă punctuală și concretă în cadrul modelelor de voluntariat, fie prin ea însăși, fie în colaborare cu alte organisme internaționale, publice sau private, care acționează în aceeași direcție.

e) Adunarea Generală a OINA își exprimă condoleanțele față de victimele atentatelor teroriste care au convulsionat lumea și care au curmat nenumărate vieți nevinovate. În acest sens, dorește să lanseze o chemare la pace și la bun simț; amintește că această violență indiscriminatorie nu duce decât la o spirală a urii și a fanatismului care provoacă un nou tip de război mondial al terorii care târăște ființele umane spre comportamente nedemne ce știrbesc libertatea și concordia. Din acest motiv, OINA cheamă, prin intermediul asociațiilor ei aderente din toată lumea, la realizarea unor campanii care să promoveze dialogul și toleranța.

Toate deciziile au fost aprobate în unanimitate.