1993

Trebuie să declarăm război fricii

Hotărârea Adunării Generale:

La Adunarea Generală a Organizației Internaționale Noua Acropolă (OINA), s-a adoptat următoarea hotărâre:

Declarație Generală:

În urma lucrărilor care au adunat la Rio de Janeiro, între 9 și 11 aprilie 1993, mai mult de 200 de persoane venite din circa 30 de țări, din Japonia până în Turcia, Franța, Canada, Peru etc., Adunarea Generală a Noii Acropole a adoptat în unanimitate declarația următoare asupra situației actuale în lume, sub numele de „Declarația de la Rio”.

Declarația de la Rio:

Căderea Zidului Berlinului, războiul din Golf, recentele operațiuni umanitare în Africa, reinstaurarea democrației in aproape toate țările din America Latină, prevederile summitului de la Rio în ceea ce privește ecologia, au fost interpretate de către mulți, după atâția ani de război rece, ca evenimente simbolice ale nașterii unei noi ordini internaționale, capabile să creeze o lume mai dreaptă, cu o mai mare bunăstare pentru toți.

Din nefericire, faptele dezmint aceste speranțe. Suntem pe cale să trăim o nouă „Epocă a Terorii”.

Astăzi tuturor le este frică de toți. Ceea ce alarmează mai mult este situația generalizată de violență și de cruzime din toate colțurile lumii. Dacă înainte era posibil să vorbim de o națiune care era mai puternică decât alta, astăzi totul este amestecat și nefericirea se întinde în voie pe întreaga planetă.

Războaiele au existat mereu, dar războaiele de azi sunt mai murdare ca niciodată. Nu mai sunt confruntări, ci torturi generalizate de pe urma cărora nu suferă numai combatanții, ci și întreaga populație. Această populație, plasată brusc în situație de război, se transformă într-o societate sălbatică abuzând de condițiile deja teribile și transformându-le în situații de coșmar.

Au existat mereu criminali, dar astăzi fiecare crimă aduce mai multă tortură. Ca și cum nu ar fi de ajuns să omori.

Este greu de crezut câteodată că cei care comit aceste delicte sunt ființe umane, nu pentru că sufletul omului ar fi incapabil de crimă, ci din cauza lipsei de scrupule cu care acestea sunt comise.

Și, pe măsură ce epoca noastră avansează, aceste simptome de cruzime apar la indivizi din ce în ce mai tineri, adolescenți sau copii… Nimeni nu scapă acestui val de răutate care are caracterul unei epidemii.

Ce s-a dezlănțuit pentru ca oamenii să se teamă de oameni mai mult decât de orice altceva? Ce a murit în oameni de par niște cadavre fără viitor, dar totuși activi și răuvoitori?

Normele morale nu mai există, cele care subzistă nefiind decât parodii desuete ale unor reglementări inutilizabile în momentului actual. Educația este un subprodus al robotizării mijloacelor de viață și al obiceiurilor. Ea nu transformă individul, ci îi aduce doar câteva elemente necesare subzistenței. Experiențele religioase și mistice au rămas specifice doar câtorva grupuri si subgrupuri sectare.

Noi credem că ceea ce este pe cale să moară este oportunitatea de manifestare a spiritului uman. Iată de ce ne este teamă. Iată de ce oamenii se tem de oameni: au oroare de vid și se simt incapabili de a-și exprima spiritul. Cultura noastră, oarbă, nu ne învață să recunoaștem decât forme și noi nu știm să distingem oamenii al căror suflet este trezit de „oamenii-mașini”.

Este necesar să ne dăm seama că dezvoltarea nu depinde de un suport financiar sau tehnologic, ci de interesul fundamental față de dezvoltarea factorului uman, potențial unic care rezidă în fiecare individ. Nu trebuie să uităm că 80% din bugetele acordate asistenței sociale, economice și medicale pentru țările din lumea a treia nu parvin niciodată celor care au nevoie. Mii și mii de dolari au fost irosiți. Toate acestea din cauza corupției „elitelor” locale, sau din cauza lipsei pregătirii umane și tehnice a personalului însărcinat cu aceasta și din lipsa de formare a populației pe care încercăm să o ajutăm.

Lipsa de integritate și de responsabilitate a echipelor care au sarcina de a administra și de a organiza aceste pachete de ajutor a trădat încrederea oamenilor, nu numai din punctul de vedere al liderilor lor și al instituțiilor, dar și în ceea ce privește capacitatea lor de a lucra în interesul binelui public. Aceasta în schimb a făcut să crească egoismul și indiferența și a omorât valorile de solidaritate, singurele care, de-a lungul istoriei s-au dovedit capabile să miște societatea spre progres și bunăstare. După cum putem constata, aceste eșecuri nu sunt nici mecanice, nici tehnologice, ci în totalitate umane. Societatea modernă a exclus factorul uman ca bază de dezvoltare a oricărei societăți.

Noua Acropolă propune o revoluție a mentalităților, o reintegrare a valorilor de fraternitate și umanism, pentru a gândi și a acționa în mod diferit pentru a ieși din cercul vicios al supraconsumării care ne sufocă conștiința.

Suntem convinși că omul nu trăiește numai cu pâine și că trebuie să declarăm război fricii.