Platon, pe numele său adevărat Aristocle (de la grecescul „aristos”, adică „om nobil”), a trăit la Atena între 427 î.Hr. și 347 î.Hr.

Opera sa filosofică este cea mai importantă referință și sursă de inspirație pentru toți filosofii europeni, dar și pentru întreaga cultură și civilizație occidentală.

A fost cel mai de seamă discipol al lui Socrate, pe care l-a omagiat în lucrările sale, numite „Dialoguri”. A fondat Academia din Atena, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală și a fost maestrul unui alt mare filosof, Aristotel.

Biografie

S-a născut într-o familie nobilă din Atena, în perioada războiului peloponeziac, primind educația specifică aristocrației ateniene. În tinerețe a studiat filosofia presocratică, operele lui Hesiod și Homer, și-a cultivat talentul artistic și a început pregătirea pentru o funcție publică.

L-a cunoscut pe Socrate când avea 20 de ani și a rămas alături de maestrul său până la sfârșitul vieții acestuia, considerându-l un exemplu de înțelepciune și de eroism. După moartea lui Socrate, Platon a părăsit Atena și a întreprins câteva călătorii în Megara și Cirene, pentru a-i cunoaște pe matematicienii Euclid și Teodor. Unii biografi menționează și o perioadă de instrucție petrecută în Egipt. Ulterior, a vizitat sudul Italiei pentru a cunoaște tradiția pitagoreicilor și pentru a cerceta posibilitatea concretizării la scară mare a principiilor educației filosofice prin instituirea unui stat orânduit după principiile filosofiei sale. Demersul său nobil i-a atras animozitatea tiranului Dionysus din Siracuza, care l-a condamnat să fie vândut ca sclav în insula Egina. A fost recunoscut la târgul de sclavi și răscumpărat de filosofi.

Întors la Atena, Platon înființează o școală de filosofie numită „Academia”, care va funcționa 900 de ani, va reuni și va forma cei mai buni filosofi, influențând gândirea și viața spirituală a lumii civilizate chiar și după ce a fost desființată.

Platon se va dedica muncii în Academie în următorii 20 de ani, până la sfârșitul vieții. Educația promovată în această instituție s-a bazat pe formarea caracterului și a comportamentului prin aplicarea în practică a ideilor și valorilor morale, prin identificarea și exprimarea a ceea ce este profund și spiritual în ființa umană.

Opera

Platon și-a conceput lucrările filosofice sub formă de dialoguri avându-l ca personaj principal pe Socrate, prin glasul căruia autorul își exprimă convingerile. Inspirat de tehnica maestrului său, utilizează dialogul drept cea mai vie formă de exprimare, capabilă să trezească sufletul, să mențină interesul, să atingă cele mai neașteptate perspective, să stimuleze transformarea interioară.

Opera filosofică a lui Platon este foarte vastă și cuprinde noțiuni esențiale despre legile vieții umane și universale, dar oferă și metode concrete pentru a trăi corect, în acord cu legile și în sensul evoluției conștiente.

Cele mai cunoscute lucrări sunt: Apărarea lui Socrate, Republica, Phaidon, Banchetul, Legile, Timaios, Critias, Phaidros și o serie de Scrisori.

Doctrina

Teoria Ideilor

Platon descrie o natură duală a existenței: lumea sensibilă și lumea inteligibilă, între care există o unitate, ambele fiind manifestări ale Ființei.

Lumea inteligibilă este domeniul Ideilor, al Arhetipurilor, al modelelor exemplare ale lumii manifeste. Ideile sunt eterne, imuabile și constituie adevărata realitate. Lumea sensibilă este o „umbră”, o reflectare a Ideilor în planul material. Conține obiectele concrete, lucrurile schimbătoare și trecătoare, instabile, aflate în mișcare și transformare permanentă.

Teoria cunoașterii și a reminiscenței

Platon ia în considerare mai multe niveluri ale cunoașterii umane. În planul lumii sensibile, cunoașterea se bazează pe percepții și se realizează prin opinii. Se limitează la aparența și la suprafața lucrurilor. În domeniul lumii inteligibile, cunoașterea se bazează pe inteligență și intuiție și se realizează prin demonstrație și viziune noetică. Se referă la înțelegerea esenței și a cauzelor și se obține prin dezvoltarea discernământului. Adevărata cunoaștere este de fapt re-cunoașterea identității profunde a lucrurilor.

Teoria despre suflet și virtuți

Platon consideră sufletul omului o entitate compusă dintr-o parte nemuritoare și una trecătoare. Virtuțile sunt modalitățile superioare de exprimare a sufletului, pe care omul trebuie să le dobândească în mod conștient, ca o expresie a realizării vieții sale interioare. Cunoașterea și manifestarea potențialelor latente ale sufletului constituie sensul evoluției omului și modalitatea prin care el se poate raporta la Arhetipul său propriu. Binele este cel mai mare grad de apropiere față de modelul ideal pe care îl poate atinge un om, cel mai înalt ideal al vieții pentru individ și pentru stat. Trăirea idealurilor este posibilă doar printr-un proces de educație, printr-un efort permanent de îmbunătățire ce conduce la transformarea conștientă a omului, care își părăsește astfel condiția de „om de plumb” și o atinge pe aceea de „om de aur” (omul spiritual).