MITUL DESPRE AMOR ȘI PSYCHE

CINE ESTE PSYCHE?

Cuvântul „psyche” este de origine grecească și înseamnă sufletul uman. Limbilor antice, celei grecești și celei latine, le datorăm existența nenumăratelor noțiuni și denumiri pe care le folosim astăzi. Astfel și psihologia, ca știința despre psihicul uman, derivă etimologic din psyche și logos (1), deși în programul educațional al Greciei antice nu a figurat ca materie separată de filosofie. Și totuși cunoașterea de sine era o preocupare predilectă a ființei umane și ceea ce pentru antici a însemnat omul interior, noi azi numim psihic. Ca o parte invizibilă din noi, definită prin emoții și gânduri, psihicul este responsabil pentru percepția noastră asupra lumii. Tot el ne determină comportamentul, generează dorințe, acțiune și, nu în ultimul rând, captează idei și stă la baza creativității noastre. Prin trup și suflet (psihic) se definesc personalitatea și caracterul omului.

La fel cum corpul uman este constituit pe baza unui prototip formal masculin sau feminin, și psihicul uman trebuie să aibă un model „preexistent”. Oamenii de știință moderni, ca și cei antici, aduc în discuție arhetipuri sau, în limbajul platonician, idei fixe ori noumene din care, prin oglindire în lumea fizică, provin toate formele de manifestare. Există un model pentru corpul uman, chiar dacă fiecare persoană diferă la nivel de detaliu. Există ideea despre cub, de exemplu, deși cuburile concrete pot fi diferite, mai mici, mai mari, cu vârfuri ascuțite sau turtite etc. Tot astfel, chiar dacă simțim diferit și gândim fiecare într-un fel personal, toți posedăm facultatea de simțire și de gândire. C.G. Jung a studiat în profunzime problema arhetipurilor și a simbolurilor-imagini și a explicat cum se proiectează ele în psihicul uman, în vise sau în starea de veghe, căpătând semnificații inteligibile. Existența lor se dovedește prin repetabilitatea lor, însă Jung recunoaște imposibilitatea datării lor în timp și spațiu. După Jung, cele mai vechi surse accesibile se găsesc în inconștientul colectiv pe care îl definește ca o memorie a omenirii consemnată în mituri (2), simboluri, legende…

Ne întoarcem la subiectul analizei: Cine este Psyche? Pentru a pătrunde mai adânc în adevărul ei vom recurge la simboluri-reprezentări din Mitul despre Amor și Psyche (3). Să precizăm înainte, că miturile, în general, pot fi analizate din perspectiva mai multor chei de interpretare: cea individual-psihologică, cea colectivă, cea matematică, cea astronomică etc. și că impactul lor asupra gânditorului este subiectiv. Realitatea obiectivă se consolidează prin experiență proprie. Ne vom limita la a pune accentul pe unele aspecte importante ale personajelor și ale situațiilor. Însă „formula” indispensabilă pentru deslușirea semnificațiilor îmbrăcate în haine simbolice este aceea potrivit căreia toate elementele din mit sunt reprezentative pentru structura umană (și nu numai) pe care nu am conștientizat-o încă în întregime și că situațiile sunt, de asemenea, arhetipale. Și să mai adăugăm un lucru bine cunoscut : fiecare om înțelege ceea ce poate și ceea ce vrea; totul depinde de nivelul de profunzime, respectiv superficialitate a abordării. Totuși, dorim să sugerăm faptul că Psihologia nu se poate reduce doar la atingerea unor obiective pragmatice (de exemplu, „cum să mă prezint mai bine la un interviu pentru a obține job-ul dorit”, „cum să îi motivăm pe angajați fără a le oferi bani mulți”), ci ne poate ajuta să ne depășim limitele și să ne cunoaștem mai bine latura profundă a ființei umane… De asemenea, dragostea între Amor și Psyche nu trebuie să fie înțeleasă ca o relație amoroasă între două persoane.

Legenda spune că Psyche este o tânără frumoasă și inocentă, fiica cea mai mică a unui rege și a unei regine. Frumusețea ei este atât de mare încât toți oamenii ajung să o vadă în ea pe însăși zeița Venus (4) ajungând să o venereze ca pe o ființă divină. Nu mai aduc ofrande adevăratei zeițe, ci fetei de Împărat. Acest fapt o supără pe Venus („o muritoare a uzurpat dreptul ei divin”), și îi zădărnicește tinerei orice șansă de a avea o viață umană obișnuită. Surorile ei se mărită, iar pe ea nimeni nu o cere în căsătorie, deoarece este prea diferită față de orice ființă de pe pământ. Pentru a reinstaura ordinea, Venus hotărăște să o pedepsească, poruncindu-i fiul ei, Amor (5), să o atingă cu săgeata iubirii pentru cea mai urâtă ființă din câte există în lume. În același timp, îngrijorați de soarta copilei lor, părinții fetei consultă oracolului lui Apolon și află că ea se va mărita cu un balaur cumplit de care se tem chiar și zeii. Resemnată, Psyche își acceptă soarta și, însoțită de rude și popor, alaiul ei funebru, îmbrăcată în haine negre de nuntă, urcă pe un munte așteptându-l în singurătate pe acela care va pune capăt suferinței sale. Dar, în locul balaurului, care s-a arătat a fi o iluzie, apare o adiere ușoară, Zefirul, o ridică în aer și o duce pe pajiștea de dincolo de munte. Psyche se trezește într-o lume aparte, fermecată, aude voci prietenoase care îi spun că palatul și tot ceea ce vede din jur îi aparțin. Uimită de măreția locului, ea ascultă sfatul servitorilor săi invizibili și se culcă. În timpul nopții o vizitează cineva al cărui chip nu-l poate vedea și o face soție. Povestea se repetă în fiecare zi. Psyche își petrece ziua în singurătate, deși înconjurată de prezențe invizibile, iar noaptea cu soțul ei necunoscut care la ivirea zorilor pleacă din palatul său. Cei doi soți trăiesc o unire de taină. Psyche își iubește bărbatul fără să-i cunoască identitatea și trăiește o fericire pe care nu și-o poate explica. Din fata simplă, pasivă și inconștientă începe să se transforme în femeia care poartă în pântece rodul dragostei. Dar destinul nu o va lăsa liniștită în căminul călduț al ignoranței…

Dincolo de munte, părinții și surorile ei deplâng soartă crudă a mezinei. Nici Psyche nu este pe deplin liniștită și o cuprinde un mare dor de familie. Presimțind pericolul, soțul o avertizează să nu se lase ispitită de nostalgia vieții de dinainte, căci cele care o vor căuta nu-i vor, cu adevărat, binele. Ajungând la vârful muntelui surorile nu găsesc nici o urmă a miresei dispărute și încep să o bocească. Psyche le aude și se întristează. Instinctul sângelui este mai puternic decât înțelepciunea și, la insistențele ei repetate, însoțite de lacrimi, soțul cedează și îi permite să se întâlnească cu surorile ei. Însă cu o singură condiție: să nu discute despre cum arată el și cine este. La porunca lui, Zefirul le aduce în palat. Reîntâlnirea o face fericită pe Psyche, deoarece acum își poate împlini dorința de a transmite întregii familii că este bine. Dar cele două surori nu sunt mulțumite cu podoabele pe care le-au primit în dar deoarece, în opinia lor, erau prea puține față de bogăția în care trăiește Psyche. Din vorbă în vorbă, prin manipularea emoțională prin care, de altfel, câștigaseră ocazia de a o vizita, ele își dau seama că sora lor nu știe cine îi este soțul. Furioase, lacome, orbite de invidie, ele bănuiesc că are un soț de sorginte divină pe care „nu-l merită”, la fel ca și bogățiile acestuia. În judecata lor pătimașă, ea trebuie pedepsită. Urzesc un plan diabolic, o capcană pentru credula Psyche, pentru a o convinge că soțul ei este de fapt acel balaur respingător din oracol, care mai devreme sau mai târziu o va înghiți. O sfătuiesc să lumineze camera cu un opaiț și să-l străpungă cu un cuțit, urmând să împartă tustrele apoi averea lui fabuloasă. Cuprinsă de emoții contradictorii, de la teamă la iubire, de la îndoială la curiozitate, de la neputința de-a rezista tentației să-l vadă cu ochii fizici („ochii rațiunii”) la rușinea nesocotirii rugăminții lui, Psyche trăiește primele sale stări sufletești de-a dreptul chinuitoare. În cele din urmă, balanța a atârnat spre curiozitatea de a afla secretul soțului și … de a-l ucide, dacă…?

În toiul nopții, după ce iubitul ei a adormit adânc, s-a apropiat de el cu lampa și cuțitul. Luminându-i chipul, avea să-i afle și secretul: soțul ei era însuși frumosul zeu Amor. Mâinile i-au tremurat de uimire și o picătură de untdelemn fierbinte a căzut pe umărul zeului înaripat. El s-a trezit și, simțindu-se trădat, i-a reproșat soției sale Psyche, nechibzuința și neîncrederea. Apoi și-a luat zborul spre cerul mamei sale, Venus, nu înainte însă de a-i mărturisi cum a ajuns să se îndrăgostească de ea. Psyche, care în timp ce îi admirase chipul desăvârșit, aripile, tolba cu săgeți, se înțepase în vârful uneia, s-a îndrăgostit definitiv și, sfâșiată de durere, a încercat să-l oprească agățându-se de picioarele lui. Dar ea era încă o simplă muritoare, un suflet fără aripi, incapabil să zboare împreună cu perechea sa sublimă. Îndurerată și tristă, singură și plină de remușcări, a vrut să-și pună capăt zilelor. Fluviul în care s-a aruncat a scos-o însă la mal și sfaturile lui Pan (6), cel mai bătrân dintre zei, au încurajat-o să pornească pe drumul cuceririi adevăratei dragoste, a celei cerești.

Între timp, Venus a aflat despre povestea de iubire dintre cei doi și, supărată pe fiul care i-a nesocotit porunca, l-a închis în palat pentru a-i vindeca rănile. Psyche suferea jos, în lumea oamenilor, iar Amor sus, pe tărâmul zeilor. Drumul pe care trebuia să-l parcurgă tânără soție era lung și necunoscut, dar obiectivul era esențial: unirea de drept cu soțul ei divin. Ori de câte ori se afla în impas, primea ajutor din partea personajelor importante ca, de exemplu, zeițele Iunona (7) și Ceres (8). Însă nu se putea apropia de sfârșitul drumului înainte de a tăia toate legăturile cu surorile sale impure și lacome (9) și a se supune legii lui Venus care, la rândul său, a căutat să o „pedepsească personal”.

În cele din urmă, hotărâtă să-și înfrunte destinul cu responsabilitate, deci, în mod conștient, Psyche se prezintă în fața lui Venus și acceptă cele patru munci sau probe ale acesteia. Fiecare muncă a fost grea și aproape imposibilă la început. La împărțirea grăunțelor dintr-un amestec în grămezi separate, în doar o zi, a fost ajutată de furnici și astfel, exersând valoarea hărniciei și a perseverenței în muncă, a putut dezvolta discernământul. Pentru a culege lână de aur de la niște oi sălbatice, a fost sfătuită de o trestie verde să aștepte ca ele să se oprească din păscut ca să poată aduna smocuri de lână agățate în tufișuri. În această probă a învățat să-și drămuiască energia și să prindă momentul potrivit pentru acțiune. Surprinsă de reușitele Psychei, Venus îi oferă munci din ce în ce mai dificile. Următoarea este să ajungă pe vârful unei stânci abrupte din care țâșnea un izvor păzit de balauri și să ia apă într-un urcior. Speriată, tânăra a vrut să renunțe, dar și de data aceasta a primit un ajutor neașteptat. Vulturul lui Zeus (10) a luat urciorul, s-a strecurat printre balauri și i l-a adus plin cu apă. În acest caz, vulturul simbolizează curajul de care avea nevoie Psyche pentru a învinge teama. Cea de-a patra probă a fost și cea mai înfricoșătoare. Venus i-a poruncit să găsească drumul spre palatul lui Hades (11), să ceară soției sale, Proserpina (12), alifia frumuseții și să i-o aducă fără zăbavă. Cuprinsă de deznădejde în fața imposibilului, Psyche se gândește să-și găsească salvarea aruncându-se de pe un turn aflat în drum. Dar turnul (13) o învață cum să procedeze pentru a ajunge până la Palat trecând de cele mai cumplite piedici, ce reguli de comportament trebuie să respecte și cum să se întoarcă vie și nevătămată. Luându-și din nou inima în dinți, respectă toate indicațiile turnului și se întoarce la lumină cu alifia dată de Venus. În această probă inițiatică a putut pătrunde în misterul vieții și al morții. Dar curiozitatea de care nu se vindecase încă o trădează din nou. Deschide cutiuța cu secretul frumuseții divine, deși Venus îi interzisese, și cade amețită. Apare însă Amor care nu încetase nici o clipă să o iubească și dragostea lui o salvează. Tot el îl roagă pe Zeus să le consfințească legătura. Zeul suprem din Olimp este de acord cu o singură condiție: Psyche trebuie să dobândească nemurirea bând ambrozia, băutura zeilor. Toate muncile, obstacolele și încercările îi erau răsplătite: era pregătită să treacă pragul nemuririi și să se unească în mod legitim cu „jumătatea sa” superioară (14). Până și neînduplecata Venus a dansat la nunta lor, împăcată și veselă, un dans al armoniei și al grației. Nora ei își câștigase locul în sânul familiei divine, iar Legea fusese respectată.

Miturile și legendele, prin natura lor, se termină întotdeauna cu rezolvarea unui conflict existențial, deoarece ideile de evoluție, transformare, perfecționare sunt asociate cu cele de luptă, creștere, durere și eliberare.

Psyche ne transmite următoarele: sufletul uman își va conștientiza nemurirea pornind de la stadiul inocenței, al ignoranței, al inconștienței, trecând prin etape de maturizare simbolizate pe de o parte de situațiile limită în care acesta „moare” pentru a se ridica din nou și din nou și, pe de altă parte, de hotărârea de a lăsa în urmă povara instinctelor primare reprezentate de surorile ei. Pentru a-și atinge obiectivul trebuie să se afle în permanentă acțiune, să înainteze pe drum, să realizeze munci, să treacă prin probe, să dezvolte virtuți și să se supună principiilor spirituale din Natură simbolizate de zei. Unirea cu partea sa divină, la început abia simțită, aproape necunoscută, dar intuită și pentru o clipă întrezărită cu lumina minții, se va produce definitiv datorită efortului dublu, de jos în sus și invers: Psyche tot timpul urcă, iar Amor o așteaptă, o inspiră, o încurajează și o răscumpără cu un sărut al dragostei eterne. Iar Stăpânul Lumii le binecuvânteză unirea.

1. logos, gr. = verb, cuvânt, gândire, rațiune, definiție, proporție

2. mythos, gr. = povestea care exprimă ceea ce nu se poate defini în mod rațional (“poveste adevărată”)

3. Este cuprins într-un episod din Măgarul de Aur (Metamorfoze) de Apuleius

4. Venus sau Afrodita, zeița dragostei, a frumuseții, a armoniei și a ordinii din natură

5. Amor sau Cupidon (Eros), zeul dragostei, al compasiunii

6. Pan, (“pan”, gr. = tot), zeul forțelor din Natură

7. Iunona, zeița cuvântului dat, protectoare a căsătoriilor

8. Ceres, zeița grâului și a recoltelor

9. Umbra personalități, instincte, aspect animalic din om, defecte

10. Zeus, stăpânul suprem al oamenilor și al zeilor

11. Hades, Pluto, zeul lumii subpământene, al morții, dar și al bogăției

12. Proserpina, Persefona, zeița renașterii periodice a Naturii

13. Simbolul verticalității, al inteligenței superioare

14. “Psyche trecu în mod legal sub puterea lui Cupido” – citat din Apuleius