Marcus Aurelius Antoninus Augustus, Împărat roman din dinastia Antonină, a trăit între anii 121-180 d.Hr. și este unul dintre cei mai renumiți filosofi stoici. Curentul filosofic cunoscut sub numele de stoicism a avut o lungă evoluție în timp din secolul IV î.Hr. până în secolul III d.Hr. A apărut în Grecia în perioada elenistică și a atins apogeul ca filosofie de stat în Imperiul Roman.

Biografie

Provine dintr-o familie de nobili care au deținut funcții publice importante în Imperiu. Împăratul Hadrian a remarcat inteligența, seriozitatea, interesul pentru studiu prezente încă din copilărie. La vârsta de 6 ani este numit cavaler și este invitat să locuiască la palat pentru a fi instruit. A studiat artele liberale, dreptul și pictura, însă a arătat o înclinație aparte către studiul filosofiei, cu deosebire filosofia stoică.

La dorința lui Hadrian, a fost adoptat de Împăratul Antoninus Pius cu care a împărțit domnia timp de 14 ani. În pregătirea sa ca viitor împărat, a fost inițiat în conducerea Imperiului și a fost numit în funcții publice cu responsabilitate din ce în ce mai mare. Formarea sa filosofică, precum și blândețea, modestia, respectul pentru oameni, rafinamentul sufletesc, onestitatea și curajul l-au pregătit și au fost esențiale pentru reușita în fața provocărilor misiunii sale.

În politica internă  a luat hotărâri cu simț de răspundere pentru poporul său, colaborând îndeaproape cu Senatul și consultându-se cu cei mai cunoscători. Printre inițiativele sale se numără legile privind întărirea libertăților cetățenești, aprovizionarea cetăților sărace în perioadele de foamete cu grâne din rezervele Romei. A prelungit timpul necesar pregătirii  proceselor în justiție în vederea unor decizii cât mai corecte și asigurării echității.

De asemenea, s-a ocupat personal de bunăstarea cetăților  prin introducerea măsurilor adecvate de igienă în timpul epidemiilor, prin reglementarea cheltuielilor publice, suplimentând cu bani din visteria proprie la nevoie, prin menținerea și construcția drumurilor din Imperiu.               

Pe lângă toate aceste realizări, în cei 19 ani ai domniei sale Imperiul a trecut prin numeroase războaie de apărare a granițelor împotriva invadatorilor, conflicte interne, prin inundații, epidemii și alte calamități naturale. Împăratul le-a înfruntat pe toate cu spiritul de justiție, moderația, cumpătarea și seninătatea proprii caracterului său de formație filosofică.

Marcus Aurelius s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani pe câmpul de luptă, în timpul unei campanii de respingere a atacurilor barbarilor.

Opera

Lucrarea sa intitulată Solilocvii sau Către sine a fost scrisă în răgazul dintre bătălii în timpul campaniilor militare și poate fi considerată unul dintre cele mai înalte coduri morale cunoscute.

Conform ideilor sale, tot ceea ce se întâmplă în Univers demonstrează existența unei Providențe Divine. Aceasta determină ordinea și cauzalitatea după care se manifestă lucrurile. Atât în Natură, cât și în viața omului se observă jocul unei perechi de forțe: Necesitate și Finalitate. Există o lege care face necesare faptele existenței și o finalitate care le conferă utilitate și sens. Legea și Finalitatea sunt expresiile Providenței Divine, considerată inteligența creatoare și ordonatoare a Universului.

Omul are libertatea de a alege varianta proprie prin care va parcurge drumul vieții – potrivit cu ritmul Naturii sau îndepărtându-se de Legea Cosmică. Conform filosofiei stoice, adevărata libertate constă în capacitatea de a alege fără a ieși din limitele necesității, în puterea de a pune în acord voința umană cu Necesitatea Divină. Este liber cel care se supune la ceea ce se întâmplă în mod necesar.

Libertatea se află în strânsă legătură cu Rațiunea, capacitatea minții umane de a cunoaște legile și cauzele și de a se situa de partea valorilor, principiilor, esențelor. Pentru stoici, Natura și legile ei sunt raționale, adică urmăresc un sens evolutiv. Înțelegând această finalitate, omul poate decide corect pentru a urmări propria evoluție.

Împlinirea destinului se realizează prin intermediul diferitelor încercări, dificultăți pe care Viața le aduce în calea omului. Reușita în orice circumstanță este rezultatul unei bune cunoașteri de sine, prin care omul poate descoperi potențiale interioare nebănuite. Un obiectiv important al filosofiei stoice subliniat de Marcus Aurelius este cunoașterea și îndreptarea de sine. Evoluția și perfecționarea omului se bazează, astfel, pe practica virtuților.

Virtutea este un atribut al sufletului uman care nu se exprimă în mod spontan, ci se deprinde prin practică în mod inteligent și cu voință. O modalitate importantă pentru cunoașterea și stăpânirea de sine o reprezintă înțelegerea propriei datorii și asumarea angajamentelor. Rezultatul practicării virtuților și îndeplinirii datoriei este atingerea fericirii. Așadar, fericirea aparține oamenilor cu suflet puternic, liberi și armonizați în interior, neclintiți de nici o circumstanță exterioară, asumându-și activ responsabilități pentru sine și semenii săi.

Acesta este modelul prin care Marcus Aurelius a ales să se exprime întreaga sa viață, puternic în interior, cu demnitate și responsabil față de întreaga umanitate.