Johann Sebastian Bach a fost un mare compozitor şi organist din perioada barocă. Alături de Georg Friedrich Händel a adus în lumina istoriei prin creaţia sa o culme şi o sinteză a întregii muzici a barocului. S-a născut într-o familie de artişti profesionişti, tatăl său fiind muzician de curte şi organist la biserica din oraş. Rămas orfan de ambii părinţi de la vârsta de nouǎ ani, pleacǎ să locuiască la Ohrdurf, cu fratele său mai mare, Johann Christoph Bach, care era organist. Aici are primele întâlniri cu orga, pentru care dovedeşte o mare înclinaţie. Din dorinţa de a se perfecţiona tot mai mult, ajunge să îi cunoască pe cei mai mari organişti ai vremii, printre care: Georg Bohm, Dietrich Buxtehude şi Johann Adam Reinken. Primul său post de organist îl obţine in 1703, în oraşul Armstadt, apoi la Muhlhausen - de unde datează şi primele sale compoziţii, precum celebra Toccata si Fuga în Re minor. În 1708, Bach obţine postul de organist şi maestru de concerte la curtea de la Weimar. În această perioadă compune majoritatea repertoriului său de fugi şi Clavecinul bine temperat, care conţine 48 de toccate şi fugi, câte două pentru fiecare tonalitate majoră şi minoră. Din 1723 activează ca director muzical şi cantor la biserica St. Thomas din Leipzig, unde compune lucrări ca Pasiunea după Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat pentru Crăciun ş.a. Bach a avut cu cele două soţii ale sale 21 de copii, dintre care cinci au devenit muzicieni consacraţi: Wilhelm Friedmann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach şi Carl Philipp Emanuel Bach. Bach, un muzician complex şi realist, s-a inspirat în creaţiile sale şi din viaţa de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi. În schimb, Pasiunile, operele sale monumentale, sunt bazate pe texte biblice şi constituie adevărate drame muzicale - cea mai reprezentativă fiind Pasiunea după Matei. Cunoscut ca o persoanǎ modestă şi credincioasă, Bach a scris numeroasele lucrări de factură religioasă atât cele de mari proporţii ca Missa în Si minor, cât şi cantatele religioase. Altele, de tip laic, erau compuse pentru momente importante din viaţa umană precum: Cantata cafelei, Cantata primăverii, Cantata ţărănească sau Cantata nupţială. Creaţia lui ne uimeşte şi astăzi prin intensitatea polifoniei, a abundenţei melodice, a ritmurilor şi armoniilor care se înlănţuie cu o precizie matematică oferind ascultatorilor echilibru, linişte şi încântare sufletească. Lucrările vocal-instrumentale constituie cea mai mare parte a creaţiei lui Bach. De la prelucrările corale până la operele monumentale, Bach străbate un lung drum în care a sintetizat totalitatea mijloacelor de limbaj, punând în valoare resursele vocii umane, ale orchestrei şi ale corului cunoscute până atunci, pentru a crea o muzicǎ de înaltă valoare. Formele instrumentale pe care le-a abordat sunt: fuga, suita, concerto grosso, uvertura, preludiul, toccata, cel mai important loc ocupându-l creaţia pentru clavir. Nemulţumit de posibilităţile tehnice ale acestuia, îi depăşeşte limitele, prevestind apariţia pianofortelui. În stilul concertant pentru orchestră, Bach ne-a lăsat un ciclu de 6 concerte brandemburgice. Este primul compozitor care îi dǎ clavecinului rolul de solist. A compus, de asemenea, sonate cu acompaniament pentru vioară sau partite solo, precum şi sonate pentru flaut, 48 de preludii şi fugi cuprinse în cele două caiete denumite Clavecinul bine temperat. Bach şi-a încununat experienţa în arta contrapunctică prin lucrările Arta fugii şi Ofrandă muzicală. Creaţia instrumentală a lui Bach a sintetizat arta claveciniştilor francezi cu cea a violoniştilor italieni şi a organiştilor germani. Muzica lui instrumentală a repus în valoare arta veche, anticipând în acelaşi timp viitorul stil clasic.