În multe ocazii s-a spus şi s-a scris că ne aflăm în Epoca Tehnologică, fără a se uita să se sublinieze toate avantajele pe care acest fapt le presupune.

Toate activităţile sunt sistematizate, computerul electronic cuprinde toate aspectele vieţii, maşina înlocuieşte pe zi ce trece mâna de lucru umană, comunicaţiile reduc distanţele şi timpul. În sfârşit, suntem pe punctul de a atinge mult visatul paradis al unei zile cu multe ore libere şi al unei săptămâni cu câteva zile fără lucru.

Dar, printre numeroasele paradoxuri ale momentului actual, se adaugă încă unul şi cu o importanţă suficient de mare pentru a atrage puternic atenţia. În lumea tehnicii s-a încercat să se uşureze toate aspectele vieţii materiale, dar nu s-a realizat nimic în beneficiul vieţii psihologice, mentale şi spirituale; aceste lumi subiective continuă să fie la fel de dezorganizate ca în epoca troglodiţilor.

S-ar putea obiecta prin faptul că Psihologia şi alte ştiinţe auxiliare, au clasificat omul în tipologii distincte, uşurând astfel recunoaşterea lui şi, în caz de boală, tratamentul lui. Este adevărat, însă că această catalogare a tipurilor umane în cărţi bune şi tabele grafice nu rezolvă cu nimic problema practică a fiinţelor umane care nu se pot apăra de ele însele. A şti că eşti timid nu este echivalent cu a vindeca timiditatea, să ştii că ai o fantezie debordantă, nu înseamnă să o domini.

Astăzi, un om poate mânui o mare diversitate de maşini, dar este incapabil să se confrunte cu o depresie psihologică sau să îşi controleze instinctele, să-şi înfrâneze ura, să-şi trezească spiritualitatea. Şi nu numai pentru că nu vrea să facă aceste lucruri; de multe ori ar dori să o facă, dar nu poate. Nu ştie cum să o facă. Tehnologia nu s-a interesat de aceste probleme, nici nu a fost capabilă să creeze vreun sistem care să permită lucrul cu aceste imponderabile subiective ale omului interior.

În consecinţă, în timp ce ştiinţa şi tehnica avansează mână în mână, proiectând din ce în ce mai departe posibilităţile unui confort material, omul se scufundă din ce în ce mai adânc în disperarea nemulţumirilor sale. Cu cât are mai multe ore libere, cu atât se teme mai mult, deoarece nu ştie să fie singur cu sine însuşi, nici nu înţelege resorturile ascunse ale acestui straniu tovarăş cu care trăieşte zi de zi, Eul său interior.

Maşinile, în loc să presteze cu adevărat un serviciu celui care le-a plănuit, au uzurpat puterile umane, au sclavagizat omul pe care pretindeau că-l eliberează. Şi aproape că nu mai putem concepe viaţa fără ceasuri, telefoane, aparate electrice, ascensoare, scări mecanice sau televizoare. Şi omul se apleacă inutil în faţa tehnologiei pe care el însuşi a creat-o.

Se vorbeşte de sistematizare de date, dar nu se poate organiza viaţa interioară.

Se vorbeşte despre combaterea poluării, dar nu pot fi evitate gândurile şi sentimentele negative.

Se vorbeşte despre avioane supersonice, dar nu poate fi accelerată înţelegerea mentală.

Se vorbeşte despre pace şi dragoste şi despre drepturile omului, dar nu se ştie nici iubi, nici trăi în pace, nici nu pot fi concepute drepturile umane, din simplul motiv că nu poate fi conceput nici măcar Omul.

Tehnologie? Eliberare? Regat al vieţii? Să lăsăm deoparte paradoxurile şi să înţelegem o dată pentru totdeauna că numai omul expert în dificila şi minunata cunoaştere de sine poate da valoare Libertăţii şi Vieţii şi poate utiliza ştiinţa şi tehnica în folosul Umanităţii.

Să iniţiem, astfel, Noua Eră a Vechii Ştiinţe, aceea a lui “CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI”.