Epicur, filosof grec care a trăit în perioada 341-270 î.Hr., a întemeiat la Atena, în renumita „Grădină”, Școala de filosofie ce îi va purta numele.

Biografie

S-a născut în insula Samos. În tinerețe a studiat doctrina lui Platon și teoria lui Democrit, care i-au trezit interesul pentru filosofia întemeiată pe practică și experiență directă. A susținut cursuri la Mytilene și Lampsaco și ulterior la Atena, unde a cumpărat o casă și o grădină în care va funcționa școala sa de filosofie.

S-a remarcat printr-o conduită morală ireproșabilă, obișnuințe simple și frugale, caracter răbdător și amabil, mărinimie și bunăvoință față de toți cei din jur. Comunitatea formată în jurul lui s-a distins prin același trai modest și cumpătat, prin echilibru interior și practica virtuților, considerând justețea, prudența și înțelepciunea obligatorii pentru obținerea fericirii. Încrederea, prietenia și cinstea au caracterizat legăturile dintre membrii Școlii Epicureice, aceștia învățând împreună că viața plăcută și liniștea sufletească nu pot fi despărțite de etică și comportament moral.

Epicur a format discipoli apropiați care i-au păstrat fidel învățătura timp de mulți ani. Dintre cele 300 de lucrări redactate sub formă de scrisori s-au păstrat numai câteva, majoritatea ideilor sale fiind cunoscute prin intermediul continuatorilor și comentatorilor. Printre aceștia se numără: Metrodor, Hermarchos, Polyainos, Leonteus și soția sa Themista, Colotes, Idomeneus.

Opera

Doctrina filosofică a lui Epicur cuprinde trei părți: Canonul, Fizica și Etica.

Canonul se referă la o teorie a cunoașterii bazată pe naturalețe, echilibru și liniște interioară, refuzând dialectica și logica formală tradițională. Cunoașterea este pentru om un act simplu și natural, pornind de la captarea impresiilor și senzațiilor oferite de obiectele exterioare și finalizându-se prin modele mentale și concepte universale ca rezultat al generalizării abstracte a experiențelor acumulate prin contactul direct cu realitatea.

Fizica preia și dezvoltă principiile lui Democrit. Susține că elementele constitutive fundamentale ale Universului sunt părticele indivizibile – atomii (atomos însemnând indivizibil în greacă) ce se deplasează într-un spațiu gol (kenon). Epicur admite că atomii nu urmează întotdeauna linii verticale și paralele, ci direcția lor de mișcare poate prezenta și devieri laterale, prin intervenția legii atracției (eros), rezultând astfel combinații ale atomilor. Nu este vorba însă despre un atom material, ci de unul metafizic, exprimând principiul unității și al identității cu sine însuși, pentru că atomul nu este afectat de nici o schimbare și nu își pierde identitatea în legăturile create cu alți atomi. Sufletele umane sunt combinații de atomi care se nasc și mor, în funcție de stabilitatea asocierilor dintre ei, fără să aibă un destin în sine. Zeii sunt combinații perfecte și armonioase de atomi, caracterizate prin fericire și eternitate.

Etica lui Epicur se bazează pe o virtute esențială, prudența, considerată sora geamănă a înțelepciunii. Aceasta îi permite omului să învețe de la Natură, lucru necesar pentru propria viață. Sufletul prudent captează experiențe din ceea ce trăiește și recunoaște legile naturii prin propria înclinație, dincolo de logică sau legile formale. Idealul constă în obținerea unei vieți independente, plăcute și liniștite, alături de prieteni, caracterizată prin ataraxia – eliberare de frică și aponia – absența durerii. Epicur consideră că plăcerile sufletului se întemeiază pe liniștea și lipsa de privațiuni a corpului. Plăcerea și bunăstarea sunt doar mijloace pentru obținerea echilibrului și armoniei sufletești în vederea accesului la cunoașterea a ceea ce este esențial și etern. Fericirea aparține doar sufletului virtuos și înțelept.