Extrasă din secolul trecut, inerția istorică care se mândrește cu pozitivismul său și pe care toți o târâm prin educația noastră mai mult sau mai puțin enciclopedică, a dat naștere multor concepte fundamentale și, ceea ce este și mai rău, a deformat capacitatea noastră de a gândi și de a discerne.

Este curios că mulți oameni care lucrează cu echipe tehnice electronice nu au ieșit, din punct de vedere mental, din era angrenajului cu opt dinți, pe care-l utilizau morarii noștri medievali. Pentru ei, totul este explicabil, totul are un cartonaș cu un nume și celui care nu are, i se inventează unul și i se lipește, deoarece nu există oroare mai mare decât cea produsă de necunoscut. Și puși înaintea lui, sau îl neagă sau îl transformă, până îi dau un aspect familiar și liniștitor pentru mințile lor burgheze.

Totuși, mintea rațională simplistă nu ne-a condus întotdeauna la adevăr. Am fost înșelați în repetate rânduri.

Spațiul disponibil într-o revistă restrânge exemplele, dar cel puțin putem cita câteva: universitățile din secolul trecut negau orice posibilitate de a zbura a aparatelor mai grele decât aerul, deși păsările zburau prin fața ferestrelor lor. De asemenea, afirmau că, în urma calculelor presiunii, apa de pe fundul oceanul ar fi trebuit să fie la fel de solidă și de grea precum fierul, prin compresiunea straturilor superioare. Impulsurile electrice nu puteau fi transmise fără un cablu care să le poarte. Tradițiile homerice erau simple povestiri antice. Televiziunea era imposibilă. Nici hipnoza nu era posibilă. De asemenea, tunul fără recul. Și atâtea altele.

Mintea simplistă ne înșela de secole, de când ne-a convins că Pământul era centrul Universului și că trebuia să fie plan. Că America era o himeră deși Columb arătase oameni și fructe care în mod evident nu erau asiatice. Că ceea ce vedea Galileo cu ajutorul telescopului său erau reflexe optice și nu stele, pentru că nu se vedeau cu ochiul liber. Că tiparul cu caractere mobile era lent și incapabil să redea culorile la fel ca miniaturiștii. Secolul XIX nu a făcut decât să instaureze totemul “realității științifice” și să întărească tabu-ul asupra a tot ceea nu era în prealabil etichetat oficial. Astfel, cu o zeificare a rațiunii, se dorea combaterea gândirii atomiste prin care se dădea Credinței un anumit înveliș rațional.

Dar această formă de a sacraliza rațiunea din motive aparente în sine era o mare minciună, deoarece oamenii au zburat în mașini mai grele decât aerul, au transmis imagini pe căi imateriale și au descoperit Troia, au constatat existența a mii de stele invizibile ochiului uman, au creat tunuri fără recul, au coborât în adâncul mării cu batiscafurile lor și au găsit apă lichidă.

Tehnica experimentală a depășit victorioasă conciliabulele Academiilor și demonstrațiile „ștampilate” scrise în mii de volume înlănțuite de o pseudologică despre care știm astăzi că a fost categorică, având ca silogism doar forma brută.

Mai mult, deși știm toate aceste lucruri, continuăm să repetăm greșeala pe alte planuri, deoarece orgoliul nostru ne împiedică să spunem „nu” și inteligența este confundată cu ilustrarea, iar cultura cu lectura.

În plus, un fel de „democrație a cunoașterii” face ca aproape toți oamenii să se apropie și să confirme a priori ceea ce afirmă ceilalți, fără a ști cu certitudine dacă se bazează pe o judecată reală sau pe o opinie la modă, impulsionată de propagandă.

Arta de a trăi în Realitate necesită, în prealabil, decontaminarea de apriorisme și eliberarea de concepția greșită că rațiunea cuprinde totalitatea Realității.

Este indispensabil să ne întoarcem spre un naturalism filosofic în care să fie eliminați intermediarii dintre realitate și concept. Trebuie să observăm mai mult și să gândim mai puțin. Trebuie să ștergem minciuna care identifică imaginația creatoare cu fantezia deformantă, care conferă calități inexistente și le proclamă calități axiomatice, sacre pentru mulțimea monocoloră cu picioare scurte.

În definitiv, propunerea Filosofiei noastre este de a căuta Realitatea și nu de a desprinde „Calitatea de Ființă” de Ființă și nici „Calitatea de Lucru” de Lucru. Adevărul, cu cât este mai simplu, cu atât este mai frumos și mai veridic.

Este trist, dacă nu chiar ridicol, că cel numit în mod vulgar „dezghețat la minte” a ajuns să explice numai corpurile umane pentru ca apoi să ajungă să se amuze cu devieri speculative ale dorinței și nu cu perceperea adevărului.

Astăzi, când un lucru nu este cunoscut, i se inventează atribute înainte de a fi definit. Mai sus numita „Artă de a trăi în Realitate” este un imperativ al timpului nostru, dacă nu vrem să dispărem striviți de greutatea propriilor noastre minciuni.

Cum spune proverbul popular: „pâinii i se cuvine pâine și vinului, vin”.

Să fim simpli, să fim veridici, să fim naturali și filosoful care doarme în fiecare om se va trezi inexorabil și ne va face să trăim realități, cu o putere etică și pragmatică. Să fii autentic nu este atât de dificil, ajunge să te întâlnești cu tine însuți și să îndrăznești să spui „nu știu” când ignori un lucru... Și toate celelalte, cum glăsuiește proverbul biblic, ni se vor da din belșug. În dinamica acestui proces se află semințele cunoașterii corecte și ale traiului corect.