Un pustnic medita lângă un râu când un tânăr l-a întrerupt.

– Maestre, aș vrea să devin ucenicul tău, a spus bărbatul.

– De ce? a răspuns pustnicul.

– Tânărul îl privi nedumerit.

– Pentru că m-am săturat de lumea asta și vreau să găsesc divinitatea.

Maestrul s-a ridicat, l-a privit îndelung și i-a zîmbit.

– Bine. Și imediat l-a prins de gât, l-a târât în râu și i-a scufundat capul sub apă. L-a ținut acolo un minut, în timp ce tânărul dădea disperat din mâini și picioare, luptându-se să se salveze. În cele din urmă, maestrul îl eliberă. Abia respira, tremurând plin de spaimă. Când s-a liniștit, maestrul i-a vorbit.

– Spune-mi, ce ți-ai dorit cel mai mult când erai sub apă?

– Aer! răspunse tânărul. Ce fel de maestru ești tu, dacă nu știi asta? Cum poți să chinui un om așa?

– Foarte bine, spuse maestrul. Du-te acasă și întoarce-te la mine când vei vrea să găsești divinitatea tot atât cât ai vrut să respiri. Altfel, sufletul îți va muri, sufocat de prostie și habotnicie.