A fost odată un om de știință obsedat de nemurire. Încă de copil își imaginase că misiunea vieții lui va fi să găsească cheia nemuririi pentru întreaga omenire. Fiecare clipă a vieții a dedicat-o studiului medicinii, geneticii, astronauticii. În cele din urmă, a obținut o poziție de cercetare pe o stație spațială din orbita Pământul, astfel încât să-și desfășoare experimentele și în lipsa gravitației.

După un timp, cercetările sale de pe stația spațială s-au împotmolit. A încercat să le repună pe direcție, fără succes. Trebuia să aștepte până când stația spațială era din nou aprovizionată de pe Pământ. În acest moment frustrant și din disperare, a recurs la o tactică nouă, pe care nu o mai încercase: s-a rugat pentru ajutor.

„Doamne, ajută-mă să îmi termin munca, să pot inventa o soluție ca oamenii să trăiască de-a pururi!”, s-a rugat el. Spre surprinderea lui, gestul său „inovator” a avut ecou și un înger a apărut pe stația spațială.

- Am auzit rugăciunea ta, a spus îngerul. Îți voi oferi ceea ce cauți.

Omul de știință l-a privit fără a-și mai găsi cuvintele.

- Dacă vrei să trăiești pentru totdeauna, tot ce trebuie să faci este să te îmbraci în costumul tău spațial. Te voi închide în el definitiv și vei fi nemuritor, a explicat îngerul.

- Cum? În tot acest timp am lucrat la felurite experimente și acum îmi spui că este suficient să-mi port costumul spațial? a întrebat omul de știință.

- Da, a răspuns îngerul. Dar odată ce sigilez costumul, vei fi închis în el pentru totdeauna. Nu-l vei mai putea scoate vreodată, nici măcar când te întorci pe Pământ. Este prețul nemuririi.

- Dar cum voi mânca, bea, sau cum voi dormi?

- Nu va trebui. Vei fi nemuritor.

- Hm, nu asta am avut în vedere…, a spus omul de știință. Nu este ceea ce am crezut.

- Te las să te gândești, s-a învoit îngerul. Dă-mi răspunsul maine, când mă voi întoarce.

Odată ce șocul datorat conversației cu îngerul a trecut, savantul a început să se gândească la oferta acestuia. Iată răspunsul la rugăciunea sa, iată ce căutase în toți acești ani: abolirea bolii, a durerii, a morții. Cu toate acestea, nu a fost tocmai la ceea ce se aștepta. În timp ce sfera albastră a Pământului se rotea în mijlocul mării de stele din fața ferestrei sale, savantul se adâncea în gânduri.

După cum a promis, îngerul s-a întors a doua zi.

- Ai ales? întrebă îngerul.

- Este o alegere mai dificilă decât am crezut, a spus savantul. Nemurirea este ceea ce am căutat toată viața. Pe de o parte este foarte bine să port costumul spațial mereu, pentru că aș putea să fac neîncetat experimente în Cosmos și aș afla atâtea lucruri noi… Pe de altă parte, acest costum greoi, voluminos și incomod m-ar împiedica să desfășor lucrurile vieții mele normale… să mănânc și să beau, să miros, să ating obiectele… viața ar fi în fața mea și eu nu aș mai putea interacționa cu ceilalți oameni... și aș pierde contactul cu ei…. Acesta este un preț mai mare decât am crezut.

- Da, așa este, a răspuns îngerul.

- Altfel am crezut că va fi.., a spus omul de știință. Am crezut că voi inventa o pastilă pe care oamenii ar putea să o înghită ca să obțină nemurirea.

- De fapt, chiar există o asemenea pastilă, a răspuns îngerul, desfăcând palma și arătându-i o mică pastilă verde.

Omul de știință a fost de-a dreptul uimit.

- Atunci de ce mi-ai spus că va trebui să port costumul spatial pentru totdeauna!?

- Pentru că am vrut să meditezi bine la adevărul despre ce este de fapt corpul tău fizic. E nevoie să faci o alegere în cunoștință de cauză, a spus îngerul. Când te naști, îmbraci un costum spațial numit corp fizic, care îți permite să operezi în spațiu și timp. Corpul tău face posibilă o mare varietate de experiențe pe care altfel nu le-ai putea realiza. Totuși, în forma ta fizică, ești izolat de natura spirituală. Moartea este o modalitate prin care îți poți scoate costumul atunci când vrei să te eliberezi puțin de el. Moartea îți permite să te întorci la adevărata ta formă și să interacționezi cu celelalte spirite într-un mod mai profund, a spus îngerul. Nemurirea pe care o cauți, în acest corp fizic, ar face acest lucru imposibil.

- Nu m-am gândit niciodată la așa ceva, a spus omul de știință.

- Mulți oameni se tem de moarte, a spus îngerul. Puțini muncesc la fel de mult ca tine pentru a o ține la distanță. Dar acum este timpul să te eliberezi de frica de moarte și să-ți amintești că ești deja nemuritor. Nu te teme să renunți la costumul spațial și să te întorci acasă când ai terminat experimentele.

Îngerul a pus pilula în mâna savantului. Era a lui, dacă ar fi vrut să o înghită, i-a spus îngerul. Voise doar să-și înțeleagă alegerea.

Omul de știință a privit pastila. Împlinirea căutării sale ar fi însemnat oare binecuvântarea umanității? Acum nu mai era atât de sigur.

- Vrei să trăiești pentru totdeauna în corpul tău de acum? l-a întrebat îngerul.

Savantul s-a uitat în sus la înger și apoi în jos, la pastilă. A tăcut ceva vreme.

- Nu știu, a spus el în cele din urmă. „Pentru totdeauna” este foarte mult timp.

Îngerul a zâmbit:

- Iar nemurirea este mult mai lungă decât atât. Și ai intrat de multă vreme pe drumul ei. Spunând acestea, îngerul începu să se îndepărteze, tot mai mult, tot mai mult. Savantul pierdu din ochi întâi zâmbetul acela ireal, apoi conturul luminos și nu-i mai văzu în cele din urmă decât palma întinsă, ținând pilula cea verde care se făcu tot mai mică, până deveni una cu sfera albastră a Pământului ce se rotea în mijlocul mării de stele din fața ferestrei.