
INTERPRETAREA EZOTERICĂ A „PRIMĂVERII”
„… Tabloul este împărțit în două laterale, cu un centru dominat de Venus-Mama sau Zeița Iubirii. În partea dreaptă vedem reprezentarea azurie a vântului Zefir încercând să o răpească pe nimfa Cloris care, prizonieră, răspândește flori: este forța Iubirii care o urmează, o însuflețește și dă naștere florilor și sub influența acestei noi energii se transformă în Flora: Frumusețea. Zefir ar fi echivalentul Karmei care impulsionează inexorabil Sufletul către lumea manifestată, reprezentată de păduricea – grădină. Cloris, al cărei nume desemnează culoarea albă, este simbolul Sufletului pur, dar și al frigului iernii. Sămânța este prinsă în pământul iernii cum este Sufletul în corpul material, care și-a pierdut caracterul angelic.”

Despre Autor
Jorge Angel Livraga Rizzi