Glasul liniștii

Despre autor: Helena Petrovna Blavatsky este cunoscută ca fondatoarea, în 1875, a Societății Teosofice. Rusoaică de origine, cosmopolită, călătorește din America de Sud până în Japonia și Indonezia, în Egipt, Grecia și India, traducând din 16 limbi, inclusiv ebraică, sanscrită, latină și greacă. Intenția ei a fost de a reînvia vechile Școli de Mistere, a acelor centre din vremea lui Pitagora, Platon sau Plotin în care se învăța că în om și în natură există legi de o profunzime și simplitate inimaginabile, care se pot cunoaște și care, prin studiul lor, duc la descoperirea identității reale, la intuirea adevărului.

Născută Hahn, în noaptea dintre 11 și 12 august 1831, la Ekaterinoslav, era descendentă a unor cruciați, tatăl său coborând din ramura Conților de Hahn Mecklenburg, iar mama fiind fiica Consilierului Regal Andrey Fadeieff și a Prințesei Helena Dolgorouky, aceasta la rândul ei descendentă a primului conducător al Rusiei, Ducele Rurik.

Operele ei fundamentale sunt „Doctrina Secretă” (carte monumentală conținând o istorie universală a simbolurilor, filosofiilor și credințelor, a ezoterismului și a Marilor Adepți și Inițiați), „Isis fără văl” (studiu consacrat depășirii granițelor aparente dintre știință și religie), „Cheia teosofiei” (prezentare a ideilor teosofice fundamentale), „Glosarul teosofic” și „Glasul liniștii” (traducere a unui vechi text inițiatic tibetan).

Viața ei a fost dedicată în totalitate căutării izvoarelor comune ale înțelepciunii universale, într-o viziune de mare profunzime și autenticitate, care nu de puține ori a șocat, obținând însă în același timp și confirmările istoriei.

Din Prolog: „Paginile care urmează sunt preluate din „Cartea Preceptelor de Aur”, lucrare încredințată discipolilor mistici din Orient. Cunoașterea lor este obligatorie în acea școală ale cărei învățături sunt acceptate de mulți teosofi. De aceea, cunoscând multe dintre aceste precepte pe dinafară, traducerea lor a fost o sarcină relativ ușoară…

Lucrarea din care am făcut această traducere face parte din aceeași serie din care au fost preluate versurile „Cărții Dzyan”, pe care se întemeiază „Doctrina Secretă”. „Cartea Preceptelor de Aur” pare să aibă aceeași origine ca și marea operă mistică numită „Paramartha” care, potrivit legendei lui Nagarjuna, a fost înmânată marelui Arhat de Naga sau „Șarpe” (de fapt un nume dat vechilor Inițiați)… „Cartea Preceptelor de Aur” – dintre ale cărei scrieri unele sunt pre-budiste, altele dintr-o perioadă mai târzie – conține cam nouăzeci de mici tratate. Dintre acestea, am memorat cu ani în urmă treizeci și nouă. Pentru a traduce mai ușor restul ar trebui să mă opresc asupra notelor împrăștiate pe un mare număr de hârtii și jurnale adunate în ultimii douăzeci de ani și niciodată puse în ordine. Însă nici nu pot fi traduse toate și dăruite unei lumi prea egoiste și prea atașate de obiectele simțurilor, pentru a fi pregătită să primească cu un spirit corect o asemenea înaltă morală. Niciodată un om, fără o extraordinară perseverență în cunoașterea de sine, nu-și va putea apleca urechea la învățătura aceasta.” HPB