Misiunea educativă a Noii Acropole se inspiră din valorile Umanismului universal integrator, formulând o viziune clară asupra educaţiei drept mijloc optim de îmbunătăţire a calităţii vieţii, drept acţiune ce contribuie la afirmarea demnităţii condiţiei umane şi la pregătirea tinerilor pentru asumarea unui protagonism activ şi eficient în societăţile viitoare.

Cursurile de formare profesională, institutele, atelierele artizanale, concursurile artistice pentru copii şi tineri, activităţile de documentare şi cercetare, bibliotecile specializate sunt câteva dintre programele educaţionale dezvoltate de Noua Acropolă în întreaga lume.

O nouă pedagogie

Pedagogia nu se reduce la câteva metodologii şi în niciun caz nu trebuie confundată cu marasmul produs de tehnicile subliminale – pe bună dreptate blamate drept înşelătorie – sau de cursuri şi contra-cursuri în care nu se mai ştie cine educă şi cine este educat.

Adevărata Pedagogie conduce omul spre trezirea propriei capacităţi de a Învăţa, Experimenta şi Trăi.

Adevărata Pedagogie educă fără a deforma, informează fără a înşela, instruieşte fără a politiza, trezeşte sufletul şi potenţialul interior al fiecărei fiinţe umane. Pedagogia pe care o propunem nu operează diferenţieri economice sau rasiale; oferă tuturor aceeaşi oportunitate, adaptată la posibilitatea fiecăruia, însă fără a forţa egalizarea celor diferiţi şi fără a construi o ordine ierarhică artificială între oameni.

Pedagogul, Maestrul în cel mai înalt sens al cuvântului, este un sacerdot al cunoaşterii şi un slujitor al adevărului. Este farul care îi ghidează pe cei pierduţi în noaptea ignoranţei şi lumina care aduce spre manifestare potenţialele adormite sub superficialitatea tenebroasă şi nesigură a celor dezorientaţi. Pedagogia acropolitană nu este un negoţ între persoane, ci o dăruire însufleţită de iubire pentru oameni şi, ca orice dăruire, trebuie să fie pură şi să nu ascundă elemente contaminante, încărcate de vreun sectarism.

Educaţia nu trebuie să se limiteze la raţiune şi la memorarea de informaţii, căci oamenii nu sunt computere. Trebuie să fie educate şi inima şi mâinile. Este necesar ca generaţiile ce vin să fie nu doar inteligente, ci binevoitoare şi harnice, să nu confunde timpul liber cu distracţia. Platon ne-a vorbit deja la vremea lui despre însemnătatea timpului liber, sfătuindu-ne să dedicăm o parte din zi „odihnei divine”, adică, în viziunea sa, cultivării artelor şi reflecţiei filosofice. La toate acestea dorim să ne întoarcem, însă fără să fim nostalgici; dacă cineva ne-ar numi totuşi „nostalgici ai adevărului”, am răspunde că asta suntem, într-adevăr, şi nu puţin, ci mult.