Enigmele civilizației celților

Studiile și cercetările din ultima vreme încearcă să reabiliteze valoarea și rolul civilizației celtice în ceea ce privește formarea mentalității omului european modern. Civilizația celților a promovat multe valori și concepte foarte apropiate de cele ale curentului Renașterii europene. Multă vreme, valorile acestei civilizații au fost necunoscute sau voit ignorate, pe de o parte din cauza lipsei izvoarelor scrise, elementele acestei culturi și civilizații fiind transmise exclusiv pe cale orală, și pe de altă parte, din cauza intereselor particulare ale unor scriitori greci sau romani care au evidențiat și exagerat cu precădere „sălbaticia” și „barbarismul” celților. Populație de origine indo-europeană, celții au revitalizat și au dominat Europa, prin cultura și civilizația lor, asemenea grecilor și mai apoi romanilor.
Vrei să participi?
Activitatea va avea loc în București, Biblioteca Metropolitană București.
Vezi locația Vezi locația


