x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Zilele Cetății

EVENIMENT CU INTRARE LIBERĂ

Cetatea Oradea: 29 iunie - 3 iulie

 

Mai multe informaţii şi înscrieri la datele de contact:

0755 292 542

na-oradea@noua-acropola.ro

În perioada 29 iunie – 3 iulie în cadrul evenimentului „Zilele Cetăţii” din incinta Cetăţii Oradea, de miercuri până joi între orele 17:00 – 22:00 și vineri – duminică între orele 10:00 – 22:00, Organizaţia Culturală Noua Acropolă organizează o expoziţie cu vânzare de reproduceri arheologice din Egiptul Antic, America precolumbiană, Asia şi cultura authotonă. Dintre reproducerile arheologice prezentate în cadrul expoziţiei amintim următoarele: Cavaler trac – din cultura daco-romană din sec II-III e.n. simbol fiind legat de cultele militare trace; Marea judecată – din cultura egipteană, reprezentând cântărirea sufletului după moarte; Calendarul Aztec – conţine numeroase imagini simbolice dispuse circular în jurul figurii centrale Tonatiuh - Cel de-al Cincilea Soare - stăpânul ciclurilor temporale; Bodhisatava – reprezintă o persoană care urmărește înfruntarea directă cu probele vieții și depășirea suferinței, atingând astfel starea de Buddha – Iluminatul. Basoreliefurile sunt realizate manual în cadrul Atelierului Atena.

De asemenea, vă invităm să participați la ateliere de pictură pe basorelief în cadrul cărora veţi putea încerca şi descoperi elemente interesante și utile legate de tehnica picturii pe basorelief. În cadrul atelierului se va putea selecta o reproducere arheologică, care va fi pictată urmând canoanele de reprezentare a culorilor din respectiva civilizație. Durata atelierului este de aproximativ două ore și vor fi susținute în perioada expoziției. Participarea este în limita locurilor disponibile. Se pot face înscrieri în prealabil.

Mai multe informații și înscrieri se pot obține la telefon 0755 292 542 sau e-mail: na-oradea@noua-acropola.ro.