x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Ziua Internațională a Muzicii

NOUA ACROPOLĂ ORADEA

3 octombrie 2018

Luni,  1 octombrie, de la ora 19, la sediul Noua Acropolă Oradea, a avut loc un eveniment cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii. Alături de prezentarea detaliilor biografice despre doi dintre cei mai mari artiști ai României, și anume Hariclea Darclée și Dinu Lipatti, s-a vorbit despre muzică și filosofie. În sensul amplu al termenului grecesc, muzica cuprinde toate artele, iar aceasta este educație pentru suflet, la fel cum sportul este educație pentru corp. Artistul este totdată un atlet, adică un om capabil și doritor să-și depășească limitele aparente, și astfel se produce „educo” – a scoate din interior ceea ce este Adevărat.

Hariclea Darclée, născută Harichi, a fost o soprană româncă, născută în 10 iunie 1860, la Brăila; studiază muzica și teatrul la Viena și apoi la Paris. Hariclea a fost caracterizată ca fiind o persoană căreia îi plăcea să facă totul cât mai aproape de perfecțiune, și plină de pedanterie;  spirit autodidact, care a tins mereu înspre evoluție, a cântat mereu în limbile originale ale operelor interpretate. O soprană de talie mondială, a cucerit publicul prin talentul, interpretarea și finețea sa.

Dinu Lipatti, născut la 1917, a fost pianist, dirijor, compozitor și critic muzical. La vârsta de 7 ani a susținut primul său concert, iar la 12 ani a început studiul la Conservator, iar în paralel orele de pian cu profesoara Florica Muzicescu. Prima sa simfonie, ”Șătrarii” a fost prezentată publicului sub bagheta dirijorului Mihai Jora. În urma participării la un concurs de interpretare în Viena, este îndrumat spre Paris, unde își perfecționează studiile. Deși a murit la doar 33 ani, Dinu Lipatti a reușit să lase o moștenire de valoare și un exemplu de viață caracterizat de forță de muncă, modetie, excelență și grijă față de ceilalți.

Evenimentul s-a încheiat cu un recital de voce și chitară, fiind interpretate câteva cover-uri.