x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK

Noi prelegeri filosofice în Timișoara

NOUA ACROPOLĂ TIMIșOARA

11 martie 2014

Începând cu luna februarie, Noua Acropolă din Timișoara a lansat o nouă serie de prelegeri filosofice.

Conferința de debut, susținută de Monica Varga, director al filialei timișorene, a fost dedicată Graalului, simbol arhaic ce exercită și azi o fascinație deosebită. Deși a fost reprezentat sub diverse forme - o cupă, o tipsie, o bucată de rocă -, Graalul poate fi interpretat și ca o înaltă stare de conștiință pe care omul o atinge în interiorul său prin trăirea valorilor atemporale. Cei prezenți au fost invitați să identifice simbolismul Graalului în legendele dedicate regelui Arthur și cavalerilor mesei rotunde, în arhitectura catedralelor gotice și în cele trei stadii ale operei  alchimice.

Publicul participant la cea de-a doua prelegere s-a întâlnit cu arhitectura templului antic egiptean și a descoperit constituția pe șapte planuri a omului, așa cum apare ea descrisă în papirusul Ani. Conferențiarul, Alis Brebu, a prezentat corespondența dintre elementele definitorii ale templului egiptean și nivelurile de conștiință ale omului în evoluția lor dinspre profan spre sacru.

Vă invităm la o nouă întâlnire cu Egiptul Antic în cadrul unei seri de film documentar. Aceasta va avea loc marți, 18 martie, la ora 20:00 la cafeneaua Electric Theatre, str. Argeș nr. 18 (colț cu strada Cluj) și va cuprinde 3 filme:

Egiptul antic, pământ iubit (33 min)
Egiptul antic, pământ renăscut (25 min) 
Egiptul antic, pământ etern (28 min)

Intrarea este liberă!    

Vă invităm să pătrundem și alte mistere ale omului și ale civilizațiilor!