Acțiune socio-umanitară la copiii din Dor Mărunt, jud. Călărași

NOUA ACROPOLĂ BUCUREșTI

1 martie 2018

Duminică 25 februarie ne-am întâlnit din nou cu copiii din comuna Dor Mărunt, jud. Călărași, alături de cadrele didactice și doamna directoare Mariana Stan, care ne-au primit, ca de fiecare dată, cu brațele deschise, cu bunătăți pe masă și cu un cântecel - imnul clasei - pe care copiii l-au cântat din suflet. Le-am prezentat câteva reguli de igienă, iar apoi copiii au primit seturi cu obiecte de igienă pentru a pune în practică sfaturile primite. După care...ne-am apucat de treabă. Am confecționat mărțișoare împreună cu ei, care mai de care mai frumoase! Din hârtie sau fetru, din cocă sau pictate, ele le vor încânta pe mămicile, doamnele învățătoare sau profesoare. Talentul, grija și răbdarea cu care au lucrat copiii, au fost răsplătite cu dulciuri, fructe, dar și cu rechizite, cărți, hăinuțe și alimente pentru ei și familiile lor. Au fost alături de noi membrii Asociației Noua Acropolă, dar și alți simpatizanți dornici să ajute, cărora le mulțumim și pe care îi mai așteptăm și la alte acțiuni socio-umanitare alături de noi.

© Noua Acropola 2018