x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Excursie la Peștera Urșilor

NOUA ACROPOLĂ TIMIșOARA

23 iunie 2017

În această primăvară am organizat o excursie pentru tinerii de la Centrul Sf. Nicolae din Timișoara, având ca destinație Peștera Urșilor din comuna Chișcău, județul Bihor. Această excursie face parte dintr-o serie de activități educaționale întreprinse de voluntarii acropolitani, menite să le deschidă adolescenților noi orizonturi de cunoaștere și să le îmbogățească astfel universul interior.

 

Pentru adolescenți, fiecare moment al excursiei s-a dovedit a fi un prilej de a învăța despre misterioasa lume a peșterilor cu a sa viață lentă ce a început acum milioane de ani, de a asculta basme românești și bineînțeles, de a lega prietenii care nu țin cont de vârstă.

 

Vizitând peștera, fiecare dintre cei 40 de participanți s-a arătat curios să descopere viața tăcută ce se desfășoară în inima pământului, să se plimbe pe coridoarele înguste și umede ale acesteia, dar și să observe cu încântare impresionantele galerii decorate cu sute de țurțuri de calcar despre care a aflat de la ghidul nostru că se numesc stalactite.

 

Mulțumim tuturor celor care, prin susținerea lor de natură financiară și implicarea lor sufletească, au făcut posibil ca acești copii să se bucure ca și alți copii de vârsta lor, de o astfel de experiență care să le îmbogățească viața. E de menționat faptul că pentru unii dintre ei, această călătorie a fost prima ieșire din orașul natal. Din acest motiv considerăm că inițiativele de acest gen sunt în sine valoroase acte pedagogice, ajutând copiii și tinerii să învețe să facă față schimbărilor și noutăților ce pot apărea în viață, pentru a-și construi caractere puternice și independente.