Ştiri recente

Valori universale în spațiul românesc - Săptămâna Culturii, ediția a IX-a

Noua Acropolă Timișoara

12 iulie 2018


În perioada 3-7 iulie a avut loc la Timișoara „Săptămâna Culturii”, eveniment anual ce pune în evidență multitudinea de forme prin care poate fi exprimată civilizația și cultura. În Anul Centenarului, am dedicat acest eveniment personalităților care au definit identitatea românească și au conectat-o la valorile atemporale, urmărind specificul țării.

Lecția de ecologie

Noua Acropolă Timișoara

30 mai 2018


Pentru că acțiunile punctuale au efecte mai mari atunci când sunt însoțite de intervenții educaționale, pentru că sămânța dragostei pentru natură sădită în inimile elevilor școlii din Giroc prin acțiunea ecologică din această primăvară are nevoie de grijă pentru a rodi, ne-am implicat într-un demers drag sufletului nostru, participând la un curs de conștientizare față de nevoia de a proteja mediul înconjurător.

Excursie la Peștera Urșilor

Noua Acropolă Timișoara

23 iunie 2017


În această primăvară am organizat o excursie pentru tinerii de la Centrul Sf. Nicolae din Timișoara, având ca destinație Peștera Urșilor din comuna Chișcău, județul Bihor. Această excursie face parte dintr-o serie de activități educaționale întreprinse de voluntarii acropolitani, menite să le deschidă adolescenților noi orizonturi de cunoaștere și să le îmbogățească astfel universul interior.

Prezentare de carte - Jocurile Mayei

Noua Acropolă Timișoara

10 aprilie 2017


La trecerea între Mărțișor și Prier, librăria Esotera a găzduit în spațiul său primitor, prezentarea în două părți a cărții Jocurile Mayei, scrisă de d-na prof. Delia Steinberg Guzman și apărută la editura Noii Acropole.

Acţiune ecologică în Giroc sau despre conștientizarea că avem datoria de a păstra Natura curată și frumoasă

Noua Acropolă Timișoara

7 aprilie 2017


La instalarea primăverii, Natura se reînnoiește prin impulsul unor Legi de ea cunoscute, iar noi oamenii ne bucurăm de impulsul ei regenerator, de noua viață ce ia naștere.  

Prelegeri filosofice de primăvară: Arhetipul Doamnei și Arhetipuri masculine

Noua Acropolă Timișoara

1 aprilie 2017


Odată cu începutul primăverii, am propus două prelegeri filosofice ce au privit în mod filosofic aspectele complementare feminin-masculin: Arhetipul Doamnei, susținută de Iulia Pantelimon și Arhetipuri masculine, prezentată de Laurențiu Plăcintă.

Noua Acropolă a dat valoare lucrurilor realizate manual la târgul Artisans Bazaar

Noua Acropolă Timișoara

30 martie 2017


La mijloc de februarie, Noua Acropolă Timişoara a participat la târgul Artisans Bazaar organizat de Noi Re-Creăm la Porto Arte.  

Ziua de Dragobete la Centrul de zi pentru vârstnici

Noua Acropolă Timișoara

27 februarie 2017


24 februarie, ziua lui Dragobete, zeul veseliei și al iubirii! În această zi de sărbătoare, i-am vizitat pe prietenii noștri, Bunicii, de la Centrul de zi “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.

Prelegere filosofică - Pericolele rasismului

Noua Acropolă Timișoara

23 februarie 2017


Prelegerea filosofică Pericolele rasismului, susținută de Monica Varga, a pus sub lupa înțelegerii inteligente și profunde rasismul, ca produs al modernității, dar care putem spune că nu a făcut și nu va face niciodată parte din gena umană, indiferent de forma, înălțimea și culoarea pe care ar lua-o aceasta, în orice colț al planetei.  

AnoTimpul Dăruirii

Noua Acropolă Timișoara

21 decembrie 2016


În prag de Sărbători, voluntarii Noii Acropole au inițiat o serie de acțiuni puse sub semnul AnoTimpul Dăruirii, din dorința de a aduce cât mai multă bucurie în inimile celor în nevoi.

Șoapta înțelepciunii Orientului

Noua Acropolă Timișoara

16 decembrie 2016


Antrenat într-o permanentă descoperire interioară a Adevărului, omul va căuta întotdeauna răspunsuri în cât mai multe feluri și în cât mai multe locuri cu putință, iar filosofia Orientului va fi mereu o vistierie de nestemate ale Înțelepciunii.

Zilele Filosofiei: Timpurile se schimbă, ideile rămân

Noua Acropolă Timișoara

5 decembrie 2016


În fiecare an, în cea de-a treia zi de joi a lunii noiembrie este marcată Ziua Internațională a Filosofiei, sărbătoare decretată de UNESCO în anul 2002. Sub dictonul Timpurile se schimbă, ideile rămân, am ales anul acesta să reafirmăm nu doar importanța, ci și utilitatea Filosofiei pentru om, indiferent de epoca în care el trăiește, valoarea acesteia constând tocmai în căutarea, găsirea și integrarea în viața cotidiană a soluțiilor pentru problemele etern umane.

© Noua Acropola 2018