x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

            Aripile sunt un simbol al luminii, spiritualității, al posibilităţii de zbor şi de înălţare până la cer. Aripile sunt expresia aspirației sufletului spre o condiție supraumană sau, cu alte cuvinte, năzuinţa de a transcende condiţia umană. Aripile sunt puse în legătură cu abilitatea de a cunoaşte, cu imaginaţia, gândirea, libertatea şi victoria.


            În hinduism, aripile exprimă libertatea de a abandona lucrurile lumeşti - ca  rezultat al contemplaţiei - şi de a ajunge în Paradis. În Rig Veda, aripile sunt asociate cu inteligenţa, mai rapidă decât orice pasăre. Arhitectul Universului creează lumea prin mişcarea braţelor sale înaripate.


            În Egiptul Antic, zeii înaripaţi aveau rol protector. Ei ocroteau creaturile acoperindu-le cu aripile lor, încercuind cu ziduri incintele şi templele ale căror porți erau împodobite cu imaginea înaripată a lui Amon-Ra. Uniunea dintre Butho - şarpele, şi Nekhebet - vulturul, reprezentând Egiptul de Jos şi respectiv Egiptul de Sus, va da naştere unui şarpe înaripat (similar lui Quetzalcoatl, binecunoscutul şarpe cu pene al aztecilor), simbol al unirii dintre Cer şi Pământ.


            În culturile precolumbiene, aripile sunt asociate soarelui, adoptând forma unui vultur în Mexic şi a unui condor în Peru. Aceste păsări solare sunt simbolul cerului, spre care se pot înălţa datorită aripilor lor puternice. Pasărea simbolizează regenerarea, munca realizată pe pământ ce permite zborul dintr-o lume spre o alta, superioară. În acelaşi mod, scarabeul egiptean, după ce se târăşte o  viaţă întreagă pe pământ, îşi întinde aripile la sfârşitul ciclului existenţei sale, pentru a se înălţa spre cer, până la soare. Pasărea colibri reprezintă răsăritul soarelui şi, de asemenea, sufletul care se ridică de la pământ pentru a ajunge la cer.


            În tradiţia creştină, aripile sunt asociate cu lumina Soarelui Dreptăţii, care iluminează inteligenţa celor juști. Dumnezeu protejează omul cu umbra aripilor sale (Psalm). Când omul se separă de Dumnezeu, îşi pierde aripile originare. Îngerii sunt cele mai pure expresii ale spiritului înaripat.


            În Grecia, Hermes purta sandale înaripate, simbol al călătorului şi al mesagerului, al viselor, impulsului şi mişcării. Grecii reprezentau Dragostea şi Victoria ca fiind înaripate. Conform lui Platon, aripile înseamnă Inteligenţă şi Înţelegere. De aceea, ele sunt asociate cu anumite animale fabuloase, cum ar fi Pegasul – calul înaripat - aspectul cel mai rafinat al simbolismului specific animalier.


 


Imaginea: Nike din Samotracia, zeița înaripată a Victoriei, Muzeul Luvru, Paris.

http://www.theoi.com/