În această seară, 26 aprilie 2018, a avut loc prelegerea filosofică Brâncuși, o poveste fără sfârșit, organizată de Noua Acropolă, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Gh. Șincai”.

Constantin Brâncuși, arată cum printr-o muncă neobosită, simplitate, onestitate și forța caracterului se converge spre realizarea și materializarea propriei meniri. Înțelegem acestă viziune a sa și din ceea ce afirma:  „Oamenii văd lumea ca pe o piramidă fatală; şi se înghesuiesc înăuntru-i, pentru a ajunge cât mai sus, înspre vârfu-i; drept pentru care se şi sfâşie între ei şi sunt cu totul nefericiți... Pe când, dimpotrivă, dacă ar creşte şi s-ar împlini în chip firesc, dacă s-ar dezvolta ca şi spicul de grâu pe câmpie, fiecare ar fi ceea ce trebuie să fie, sau ar putea fi...”

Deși nu oferă o interpretare a lucrărilor sale acestea au un simbolism vast și forță de transmitere pentru cel capabil să perceapă mesajul lor. Prin seria sculpturilor Sărutul exemplifică dualitatea existentă în om, totodată posibilitatea acestuia de a atinge echilibrul. În cazul Păsărilor măiestre, îmbină legenda populară despre pasărea care salvează copiii rătăciți în codrii întunecați, cu posibilitatea omului de a-și depăși condiția, reprezentată simbolic prin zbor.

Brâncuși este văzut, în general, ca părintele sculpturii moderne, probabil sub inspirația ideii că „Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.”