x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:

Puțină fizică pentru cei mici

NOUA ACROPOLĂ ORADEA

4 decembrie 2016

În luna noiembrie, vizita organizată de Noua Acropolă la Centrul de Zi pentru Tineri Oradea le-a adus celor mici o serie de experimente științifice, explicate copiilor pe înțelesul lor.

Experimentele au avut la baza principii fizice sau chimice foarte întâlnite în jurul nostru și au avut ca obiect central unul sau mai multe baloane. Între demonstrațiile realizate se numără și următoarele: s-a exemplificat că un balon umplut cu apă nu se va sparge în contact cu focul; de asemenea, dacă un balon intră în contact cu mai multe pioneze nu se va sparge deși o singură pioneză are un alt efect și s-au demonstrat calitățile unui balon încărcat cu electricitate statică. Atracția vizitei a fost experimentarea forței baloanelor de a susține greutatea unei mese și a unui copil.

Experimentele prezentate au stârnit interesul celor mici, care au fost plăcut surprinși de faptul că doar cu ajutorul baloanelor se pot demonstra atât de multe, în același timp cooperanți și doritori să participe și ei, și să vadă mai îndeaproape tot ceea ce întâmpla la ”masa cu experimente”.