Dacă noi, oamenii de astăzi, am avea mentalitatea superstiţioasă atribuită în general celor din timpurile arhaice sau din Evul Mediu, am spune că nenorocirile de care suferă lumea noastră sunt un semn divin, metafizic, un mesaj de la spiritele din natură.

Însă noi suntem raţionali şi încercăm să explicăm totul în mod obiectiv şi logic. Şi atunci...

Dacă pretindem că am cucerit dialogul între persoane şi libera exprimare a opiniilor, de ce trec unii cu vederea dialogul şi folosesc teroarea şi moartea pentru a-şi impune ideile?

De ce se pot combate delictele comune, dar terorismului nu i se opune aceeaşi forţă? De teamă? Atunci, să înţelegem că terorismul va avea câştig de cauză?

Dacă toţi oamenii sunt egali, de ce unele popoare le distrug pe altele pentru a dobândi privilegii obscure, sub privirea uimită şi neputincioasă a marilor guverne ale lumii?

De ce există în anumite locuri supraproducţie de alimente – atât de mare, încât este limitată prin legi –, în timp ce în alte locuri oamenii mor de foame şi de boli fără leac? Ce anume împiedică trimiterea excedentului către cei care au nevoie disperată de el?

Dacă se pretinde respectarea tuturor formelor de credinţă religioasă, de ce continuă să se lupte între ele, şi mai ales de ce le atacă cele mai puternice din punct de vedere economic şi numeric pe cele mai slabe în acest domeniu?

De ce se aduc la cunoştinţa publicului atâtea scandaluri, atâta corupţie, minciună şi trădare? Nu au existat şi înainte sau nu se ştia despre ele? Dacă sunt în număr mai mare acum, din ce cauză, oare, se întâmplă aşa?

De ce sunt blamate verbal războaiele şi armele, dar se continuă totuşi fabricarea şi vânzarea armamentului şi se produc bombe atât de puternice, încât pot distruge oraşe întregi?

De ce plouă în locuri unde înainte nu ploua şi este secetă acolo unde curgea apă din abundenţă? De ce îşi ies râurile din matcă şi se revarsă mările? De ce erup din nou vulcanii? De ce e atât de frig şi atât de cald în afara perioadelor climaterice normale? De ce suntem atât de neajutoraţi în faţa unei naturi atât de imprevizibile?

De ce se încruntă oamenii când se aduce vorba despre valori, dacă este atât de evidentă lipsa lor? Şi cine ne va învăţa care sunt valorile absente, dacă nici măcar nu pot fi menţionate?

De ce liberalizarea moravurilor conduce la relaxare morală, la pierderea curtoaziei, la violenţă în general?

De ce trebuie să uităm şi să renunţăm la trecut pentru a ne construi viitorul? De ce ar fi negative exemplele şi experienţele culese până acum? Oare întregul trecut este rău, toată vina este a trecutului? Sau poate cădem în cealaltă extremă, considerând că epocile apuse au fost mai bune?

La ce bun să căutăm explicaţii raţionale pentru atât de multe necunoscute? Deşi explicaţiile sunt corecte, tot nu reuşesc să oprească absurdităţile.

Cu altă mentalitate, poate, lipsiţi de superstiţii şi mai intuitivi, ne-am putea gândi că natura, istoria, destinul – sau cum vom voi să numim suma faptelor de viaţă ce ne descumpănesc – au un mod de interpretare special, atât de simplu şi de profund precum este înţelepciunea necesară pentru a-l descifra.

O fărâmă de bun simţ, de logică, de simplitate şi sinceritate poate fi cheia înţelepciunii atacate astăzi de ipocrizie, falsitate, laşitate şi egoism. Avem mare nevoie să încercăm cheia. Nu mai e timp de pierdut!