E descumpănitor – dacă nu chiar supărător – să observăm până la ce grad de incertitudine ne duc actualele forme de gândire, atât în mediul social, politic, economic, cât și în cel religios, științific, artistic și filosofic, tocmai într-o perioadă care se laudă că într-o mare parte a lumii s-a atins un grad înalt de comunicare și de dialog.

Însă, cum se întâmplă de obicei, înțelepciunea zicerilor populare ajunge mai în profunzime decât intelectualismul steril. Spune-mi despre ce vorbești ca să-ți spun ce-ți lipsește. Într-adevăr, vorbim mult, prea mult, despre comunicare și dialog, despre înțelegere și apropiere, de parcă am vrea să mascăm faptul că tocmai de aceste lucruri ducem mai mare lipsă.

Mijloacele de comunicare s-au extins incredibil de mult, dar care sunt de fapt mesajul și sensul acestei abundențe de informație? Doar ca să știm ce se întâmplă – asta în cazul în care ni se spune adevărul – și ca să aflăm diversele puncte de vedere?

Aici începe descumpănirea și neliniștea noastră.

În ciuda faptului că se preaslăvește libertatea de gândire, fiecare, indiferent în ce domeniu, ține să-și impună propriul mod de a gândi drept unicul posibil. Cel care, purtat de propria decizie sau neștiință în domeniu, se lasă convins de una din aceste predici devine un biet „adept” al unui „tiran” detestabil. În ciuda atâtor drepturi proclamate... prin vorbe, nimeni nu are dreptul să propună un singur mod de gândire posibil, iar cel care aderă eventual la o atare propunere va rămâne marcat pe viață, fără a mai avea posibilitatea de a-și revizui sau corecta ideile.

Pe de altă parte, susținătorii pluralismului de opinii admit că sunt toate valabile, fără să țină seama că unele pot fi mai aproape de adevăr, iar altele mai nocive. Desigur, admitem că nu există nimic mai periculos decât a nu gândi nimic despre nimic. Însă diversitatea eterogenă, fără valori clare, scufundă oamenii într-o pasivitate timorată. Este dificil să alegi dintre atâtea propuneri și, pentru a evita problemele, preferi să nu alegi; preferi să te lași purtat de curent, de vântul mai puternic și, în orice caz, dacă cineva are o anumită viziune personală o va păstra pentru sine, ca să nu devină ținta criticilor și ironiilor.

Azi nu putem spune că suntem „dincolo de bine și de rău”; pur și simplu nu există nimic pe deplin bun, nici pe deplin rău. Cu toate acestea, viața, cu toate implicațiile sale firești, nu încetează să ne arate că multe lucruri sunt cu adevărat nefaste, pe când altele ne aduc anumite satisfacții. Dar și această experiență de viață este refuzată a priori, de parcă faptul că suntem capabili de raționamente complicate exclude folosirea prețiosului bun-simț. Uneori pare că gândirea omului este la fel de contaminată ca și planeta pe care trăiește. Și, după cum se revendică legi mai ecologice, dar se persistă totuși în otrăvirea Terrei, tot astfel se proclamă libertatea de conștiință, dar nimeni nu se ocupă de educarea conștiinței; valorile stabile se demonetizează, în timp ce înmulțirea celor false continuă să ne deformeze nestingherită.

Dacă ne vom conduce după simple opinii, este logic ca diversitatea să producă în continuare haos și mult visata înțelegere între oameni să se îndepărteze din ce în ce mai mult de orizontul nostru. Oare nu a sosit momentul să căutăm puțină Înțelepciune – așa, cu majusculă – ca să găsim puncte de legătură autentice, care nu masifică, ci promovează o unire reală și conștientă? Poate că, dacă perseverăm suficient, vom reuși să înțelegem cât de multe ne lipsesc. Lipsește Filosofia, lipsește străvechea și totuși atât de actuala dragoste de Înțelepciune, pentru ca gândirea să reintre pe făgașurile logice către finalități adevărate.