x
Acest site utilizeaza cookie-uri. Continuand navigarea pe site, sunteti de acord cu stocarea acestor informatii. OK
Urmariţi-ne şi pe pe mediile sociale:
Carl Philipp Emanuel Bach se naşte la 8 martie 1714, fiind al doilea, dintre cei trei fii ai lui Johann Sebastian şi al Mariei Barbara Bach. La 10 ani intră la Colegiul St. Thomas din Leipzig şi continuă să studieze jurisprudenţă la universitatea din acelaşi oraş şi apoi Frankfurt, absolvind la 24 de ani. Nu va practica însă niciodată dreptul, ci va alege să urmeze calea muzicii. Intră în serviciul lui Frederic al II-lea cel Mare, pe atunci doar prinţ moştenitor, devenind apoi membru al orchestrei regale, unde se impune ca unul dintre cei mai buni interpreţi la instrumentele cu claviaturi - pian, orgă etc şi compune aproape 30 de sonate şi concerte. Reputaţia sa creşte după compunerea a două sonate, pentru Frederic cel Mare, respectiv pentru marele duce de Württemberg. Sonatele, de altfel, vor rămâne creaţiile sale cele mai înalte - lucide stilistic şi anticipând perioada clasică, delicate şi tandre prin expresivitatea deosebită, se remarcă totodată prin libertatea şi varietetea structurală nemaiîntâlnite, marcând un moment important în istoria genului. Se căsătoreşte în 1744 cu Johanna Maria Dannemann. În 1768, la moartea bunicului său, iese din serviciul regal şi ia locul acestuia în calitate de capelmaistru la Hamburg, începând, prin natura funcţiei, să acorde atenţie muzicii bisericeşti şi compunând un an mai târziu oratoriul Israeliţii în deşert. Este unul dintre compozitorii care fac tranziţia dintre perioada barocă, respectiv rococo şi cea clasică a muzicii. Moare la 17 decembrie 1788, la Hamburg. Deşi după secolul XIX opera sa cade în uitare, a fost totuşi un artist foarte apreciat de cei care au ştiut să recunoască valoarile muzicale, însăşi Mozart a declarat "El este tatăl, iar noi suntem copiii săi", iar Ludwig van Beethoven şi-a exprimat admiraţia faţă de geniul predecesorului său. Helmuth Koch avea să redescopere muzica lui Carl Philipp Emanuel Bach şi să înregistreze simfoniile sale în 1960, iar mai apoi Hugo Ruf va readuce pe scenă sonatele sale pentru pian.