Apar din când în când, cu mai mare sau mai mică forță, asemenea unor curente ciclice, anumite idei (ar trebui să le numim mai degrabă „forme mentale”) care acaparează interesul majorității. Una dintre ele este libertatea, cuvânt care, scos din context aproape întotdeauna, se aplică oricărei activități umane și chiar sensului vieții.

În general, prin libertate se înțelege o seamă de beneficii ce se vădesc foarte ciudate la o analiză aprofundată: este vorba de obținerea unei independențe totale, de a nu ne atașa de nimeni și nimic, de a nu ne lua angajamente, ca mai târziu să nu fim cumva obligați să răspundem pentru faptele, cuvintele, gândurile noastre. În concluzie, este negarea responsabilității și teama de a nu pierde ceva.

Dar ce fel de libertatea e asta? Cum spuneam înainte, dacă o analizăm în profunzime, mai mult aduce atașamente decât eliberează de ele.
Să enumerăm caracteristicile Falsei libertăți.

Singurătate: dacă nu te atașezi de nimeni nu pot crește acele sentimente după care tânjesc toate ființele umane, deși o ascund discret. Nu avem prieteni, nici iubiri durabile, doar companii circumstanțiale de care ne folosim astăzi, iar mâine nu mai au valabilitate.

Nesiguranță: neatașându-se de nimic, oamenii nu au pe ce să se sprijine. Nimic nu îi susține în viață din moment ce consideră toate ideologiile periculoase. Însă, la fel cum periculos este să le cunoști sau să te apropii de ele, e sigur că mai devreme sau mai târziu teama va compromite caracterul celui care nu poate să-și răspundă la întrebări atât de vitale cum ar fi de unde vin și încotro mă îndrept – poziții extreme care răpesc sensul a ceea ce facem cu viața noastră.

Avariție spirituală: se traduce prin frica de a nu pierde un lucru oarecare în numele unei limitări a libertății. Dar ce putem pierde când nu avem nimic? Să fie golul în care trăim, comoditatea de a continua în acest neant care nu obligă la nimic, cu excepția menținerii sale fără a permite ca ceva să perturbe haosul constituit de carențe? În acest caz, ne întrebăm: libertate pentru ce?

Angajamentul

Știm că acest concept nu se bucură de prea mult prestigiu în rândul celor ce se consideră în avangarda gândirii. Ei își imaginează angajamentul ca pe un lanț nesfârșit care nu lasă posibilitatea schimbării, nici a avansării, ci ne leagă picioarele de prima piatră întâlnită în drum. Cu toate acestea – și știind că mergem contra curentului – credem că angajamentul este una dintre cele mai mature atitudini pe care ni le putem asuma și vom explica în continuare de ce.

Pentru a ne angaja la ceva, întâi trebuie să ne instruim, să ne informăm cu privire la una sau alta dintre posibilitățile pe care le avem la îndemână și să facem din aceste cunoștințe o metodă inteligentă de comparație.

Angajamentul presupune capacitate de alegere. Deși mulți detestă să se vadă nevoiți să decidă între un lucru sau altul, viața întreagă este o alegere continuă și, dacă nu știm să ne asumăm responsabilitatea la nivel personal și în mod conștient, viața va avea grijă să aleagă în locul nostru, purtându-ne dintr-o parte în alta, făcând ca un șir de experiențe dureroase să ne trezească voința de a decide ce este cu adevărat bine pentru noi.

Angajamentul presupune o doză sănătoasă de orgoliu, întrucât ne conduce la împlinirea unei întreprinderi alese de noi înșine: o iubire, o vocație, un loc de muncă, un ideal.

Angajamentul dezvoltă voința, deoarece ne ajută să ne menținem fermi în alegerile făcute.

Angajamentul conferă virtutea loialității, de vreme ce este imposibil să nu iubim și să nu le fim loiali acelor lucruri care reprezintă alegerea noastră liber asumată.

Angajamentul nu este rigid, ci dimpotrivă: prin intermediul voinței și conștiinței, ne obligă să ne corectăm erorile, ajutându-ne astfel să fim flexibili, să ne mobilizăm în interior și în afară și să creștem în toate sensurile.

Angajamentul creează o uniune cu cei care își asumă aceeași responsabilitate ca noi, iar o atare uniune e atât de deosebită, încât poate să fie numită fără rețineri fraternitate, solidaritate, înțelegere și concordie.

Angajamentul ne stabilește scopuri, de fiecare dată noi și mai mari, pentru a ne atinge țelurile propuse. Astfel, viața capătă un sens și o dimensiune pe care nu le-ar avea altminteri.

Oricum, este interesant să recunoaștem că – le place sau nu – oamenii sunt de fapt angajați, inconștient, față de foarte multe lucruri de care nu pot scăpa – lucruri atât de bine mascate, încât nu-și arată niciodată adevăratul caracter de capcane sau închisori.

Există și un angajament față de mode, până în punctul în care, vrând-nevrând, ajungem să cedăm compulsiv în fața alegerilor majorității, fie că sunt legate de corp, psihic sau de minte.

Există un angajament față de temerile devenite parte integrantă din noi. Toți ne temem de o sumedenie de lucruri nefaste pe care le considerăm inevitabile – aspectele sociale negative ale vremurilor noastre – și reacționăm mecanic la contactul cu ele, fie fugind, fie adoptând o atitudine agresivă.

Există și un angajament față de ideile celorlalți. Când o idee, indiferent care și la ce se referă ea, își câștigă un loc pe piața opiniilor, e aproape imposibil să i te împotrivești fără riscul de fi numit nebun, reacționar, sectar sau de a primi alte astfel de „măguliri”. Pe de altă parte, celor care – dintr-o idee falsă despre libertate – nu au dezvoltat criterii proprii, le vine foarte greu să își dea seama când gândesc ei înșiși și când sunt împinși fără a observa mâna ce-i împinge.

Există angajament față de slăbiciune – nu face nimic, lasă-i pe alții – și față de viciile deghizate în virtuți – ce poate fi rău în asta dacă toți o fac și nu li se întâmplă nimic?

Există angajament față de ignoranță. Dezinformarea sau informația manipulată face ca nimeni să nu știe ce se întâmplă cu adevărat în multe situații, dar nici să nu posede capacitatea de a ajunge la o analiză justă.

Există angajament față de instabilitate, de parcă aceasta ar fi marca de recunoaștere a epocii noastre, și față de schimbare de dragul schimbării. Lipsesc scopurile fixe și clare. Anumite cuvinte trezesc entuziasmul azi, dar mâine vom mai vedea; mâine ne vom schimba, fiindcă numai astfel putem ști că progresăm. Nu contează încotro ne poartă schimbarea – asta dacă are vreo direcție.

Ținând seama de toate cele de mai sus, noi reafirmăm ideea că un filosof nu se teme de angajament, ci din contră, îl transformă într-un instrument inteligent de acțiune pe care să se sprijine și cu ajutorul căruia să avanseze. Se teme însă de falsa libertate, cea cu efect de somnifer fatal.

Este preferabil un angajament conștient decât o pseudo-libertate inconștientă, căci, mai devreme sau mai târziu, ea se transformă într-o închisoare de unde nu mai putem evada. Angajamentul este albia ce canalizează cursul râului vieții noastre. Să fim liberi – să știm să alegem, să știm să ne asumăm angajamentele cu bucurie și încredere în noi înșine. Așa au făcut toți marii Maeștri care ne arată astăzi discret calea de urmat pentru Umanitate.