Deși s-a vorbit mult și în multe ocazii despre faptul că există critici constructive, respectiv distructive, voi îndrăzni să am altă părere în această privință, de vreme ce experiențele zilnice ne arată că o critică este întotdeauna distructivă. De acest fapt nu se face vinovată critica în calitatea ei de procedeu rațional, ci persoanele, care acționează purtate de impulsuri emoționale și subiective în loc de rațiune și bun-simț.

Trăim într-o lume deghizată, de false certitudini și siguranță; cu toate acestea, în profunzimea fiecărei ființe umane se manifestă, mai mult sau mai puțin explicit, nesiguranța, îndoiala și teama. Puterea de acțiune și creație este semnificativ redusă; capacitatea de a înțelege și de a depăși problemele se vede trunchiată de ignoranță. Astfel, omul se protejează deghizându-și temerile și neputințele sub forma criticilor. În general, totul devine obiect al criticii – distructive, fără îndoială – deoarece, cu cât mai răi sunt ceilalți, cu atât mai bine se simte cel care, inconștient, se apără ascunzându-și defectele. Cine critică este automat cineva care știe, care – pasămite – poate face lucrurile mai bine decât ceilalți și are soluții la toate problemele.

Cine critică nu se obosește niciodată să găsească ceva bun în nimeni și nimic, nu justifică nici o eroare și nu iartă nici cea mai mică greșeală; cine critică se crede, prin urmare, în posesia întregului adevăr și se consideră liber de toate greșelile. Cel mult va păstra laudele – mai mult sau mai puțin extinse, după caz – pentru persoana, grupul sau platforma sociopolitică de care se simt protejat. În orice caz, cel care formulează critici se ferește bine să-și pună în practică propriile idei, de vreme ce o astfel de aplicare ar arăta imediat că și el poate deveni obiectul unor critici la fel sau chiar mai dure decât ale sale. Criticile generează alte critici; din rea-voință nu rezultă decât rea-voință.

Fără ca cele de mai sus să însemne că trebuie să închidem ochii, urechile și gura, lăsând să treacă neobservat tot ce socotim a fi cu adevărat eronat, considerăm că există metode și metode de a semnala o greșeală, metode și metode de a îndrepta spiritul critic și către propria persoană, în căutarea unei perfecționări care cel puțin oferă un temei criticii. Mai presus de înșelătoriile deliberate la care ne vedem supuși din cauza actualului sistem pervertit de viață, este cert că sunt încă pe lume oameni de bine. Cu siguranță, nu există nimic mai frumos decât să le recunoaștem realizările și să le încurajăm. La fel de sigur este că, dacă nu găsim nimic valoros, nu există critică mai constructivă ca munca proprie în beneficiul a ceea ce considerăm bun și posibil – exemplul continuă să fie cea mai bună dintre învățături, demonstrația optimă și cel mai desăvârșit argument.