Goticul se naște în Franța, într-o perioadă de relativă pace, aspect care a favorizat avântul demografic, dezvoltarea agriculturii, a meșteșugurilor și a comerțului. Orașele, mai ales în sec. XII-XIII, nu vor înceta să crească și să se însuflețească.

Instituția Bisericii a jucat un important rol spiritual, dar și lumesc: episcopii susțin Cetățile, le folosesc piețele și târgurile, iar catedrala - Biserica episcopului - devine biserica cetății. Cruciadele sunt simbolul credinței înnoite ce caracterizează această perioadă.

Tradiția plasează „secolul catedralelor” între 1130 și 1280, însă prima construcție de factură gotică nu este o catedrală, ci o mănăstire - Saint-Denis din Franța, sub auspiciile abatelui Suger, consilier al regelui Ludovic VII - ce devine centrul de referință pentru arta sacră a secolului XII.

Suger a adus o concepție nouă a Sanctuarului: în loc de a delimita un spațiu închis cu grijă, sanctuarul trebuia să primească lumina, pe care Suger o considera legătura perfectă între om și Dumnezeu. Încăperea cea mai sacră nu mai trebuia să fie retrasă în sine, ci, din contră, larg deschisă către lumea „profană”. Odată cu această teorie importantă este marcat începutul unei noi arte, pe care Renașterea a numit-o „gotică”, cu alte cuvinte „barbară”.

Fulcanelli, un alchimist francez de la începutul secolului XX care a studiat catedralele gotice din perspectiva alchimiei, amintește similitudinea dintre termenii „gotic” și „goetic”, ca sprijin în favoarea argumentului că ar trebui să existe o legătură strânsă între „arta gotică” și „arta goetică” acest din urmă termen fiind sinonim cu cel de „artă magică”.

Catedrala din Saint Denis

La nivelul construcției, inovația introdusă de Suger la Saint-Denis s-a concretizat prin a aduce împreună elemente care până atunci fuseseră folosite doar separat la alte biserici. Ansamblul de arce-butante și contraforți, precum și bolta pe nervuri și vitraliile mai fuseseră folosite și înainte. Cu toate acestea, alăturarea lor a generat o schimbare radicală în perceperea clădirii: masivitatea și soliditatea romanicului sunt înlocuite de o energie nouă: construcția se înalță mult, căutând parcă să atingă cerul, este invadată de lumină, iar structurile capătă o deosebită delicatețe.

Această renaștere de secol XII poate fi asemănată în originalitate și energie cu cea produsă în Florența 250 de ani mai târziu, deoarece a lăsat o urmă foarte puternică asupra culturii occidentale. Cruciadele timpurii au adus din Orientul Mijlociu cunoștințele grecilor și ale arabilor în domeniile matematicii, construcțiilor, poeziei și filosofiei. O limbă comună, latina, punea în legătură întreaga comunitate scolastică. Episcopi, clerici și învățați din Franța, Anglia, Italia, Germania și Spania călătoreau frecvent, determinând răspândirea și transformarea cunoașterii.

Școlile asociate catedralelor se vor constitui în centre de învățământ dintre cele mai strălucite. Ghidarea studiilor în aceste școli rămâne cuprinsă în cadrul „artelor liberale” divizate în Trivium (Gramatică, Retorică și Dialectică) și Quadrivium (Aritmetică, Geometrie, Astronomie și Muzică).

Contemplarea - ca formă de meditație solitară asupra textului sacru - este din ce în ce mai puțin practicată, în schimb noile școli promovează duelurile verbale, la întrecerile oratorice participând atât studenți, cât și profesori.

Școlile de pe lângă catedrale au încercat să elaboreze o concepție despre lume și evoluția spirituală a omului extrasă din toată cunoașterea aflată la dispoziție, creștină și antică în egală măsură: noua concepție va fi redată în construcția catedralelor prin diverse forme ce se constituie într-o nouă estetică.

Școala din Chartres

Dintre toate școlile care au studiat și împărtășit cunoștințele epocii, una dintre cele mai originale și influente a fost cea care ținea de catedrala din Chartres. În opera ei se oglindește o combinație între entuziasmul față de inovație și respectul pentru tradiție specifice secolului XII. Printre autorii care au inspirat mișcarea goticului se numără și Platon, Plotin, Sf. Augustin.

Au încercat să îl cunoască pe Creator cunoscându-i creația. După afirmația istoricului austriac Friedrich Heer, în școlile din catedralele gotice s-a adoptat termenul de Intellectibilitas, cu referire la un principiu de bază: „Dumnezeu, Cosmosul, natura și omenirea pot fi examinate, măsurate, înțelese, se poate raționa despre ele și despre proporțiile, numerele, greutatea și armonia lor.”

Pentru constructorii catedralelor, arta profană nu există. Arta este sacră prin natura sa, căci funcția ei este să reproducă modele divine. Fiecare obiect ieșit din mâna omului trebuie să se integreze creației, ca o continuare firească a acesteia. Astfel, conceperea fiecărui element, calitatea umană interioară a lucrătorului și concretizarea acestora în materie sunt aspectele care îi conferă operei caracterul sacru.

Imaginea: „Notre Dame dalla Senna", Franța, sub licența CC BY-SA 3.0 via Commons. Drepturi de autor: Zuffe.

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Notre_Dame_dalla_Senna.jpg#/media/File:Notre_Dame_dalla_Senna.jpg