Azi am văzut-o pe Polimnia, Muza, gravă și prudentă, modulând imnuri în limbi străvechi pe care auzul nostru nu le înțelege.

În mijlocul deșertului vieții cotidiene, a fost o binecuvântare reconfortantă să percep aceste stranii și ritmice sunete, care purtau amintiri de ordine și pace.

Grecii o numeau Polimnia... cea a multor imnuri, a cântecului sacru, a dansurilor rituale în onoarea zeilor... Grecii au făcut-o frumoasă și discretă, i-au învăluit trăsăturile pudice și și-au deschis, în schimb, inimile pentru a asculta melodia nesfârșită a credinței transformată în muzică.

Grecii Polimniei au cunoscut puterea unui imn, a liniștii spirituale a sentimentului religios și, lăsând-o să cânte printre oameni, au ridicat-o într-o bună zi la cerul Nemuritorilor pentru a încânta zeii, crezând că pe pământ lecția fusese deja învățată...

Dar nimic mai departe de oameni decât Muza ritmului religios. Abia dacă știm ce este ritmul. Religia s-a limitat la puține bastioane, iar vulgaritatea obscenă i-a câștigat altarele. Cântece, dansuri? Poezia e pe cale să moară; se mai cântă doar despre praful care acoperă drumurile; se mai dansează doar năruirea corpului uman care își știe slăbiciunile, temerile și moartea... Imnuri? Pentru ce? Cui să-i dedicăm strofe de mulțumire și speranță? În numele cui să întărim sufletul și caracterul? Cine mai visează să meargă cu pas hotărât către stele? Cine încearcă să se miște prin spațiu în figuri spiralate care să conducă la tronul Polimniei?

Sărmană Muză care ai coborât pe Pământ și ți-ai asumat viziuni fugare în fața ochilor oamenilor neputincioși... Trebuie să profităm de apariția ta și să reluăm riturile misticii și ale frumuseții...

Suntem în luna lui Mai, luna tinereții curate, a florilor care se deschid în fața razelor reînnoite de soare; este luna parfumurilor și a brizelor calde care prevestesc Viața Eternă, dincolo de umbrele iernii. În această lună mai, vom încerca să recuperăm dulceața discretă a vălurilor tale și onestitatea privirii tale limpezi pe care o au doar îngerii și zeii.

Vom încerca să ne armonizăm vocile pentru a intona vechi cântece care vorbesc despre om și drumul lui ascendent; să ne însănătoșim corpurile cu armonia și ritmul dansului.

Vom începe să avem grijă de cuvintele noastre, de gesturile noastre, ne vom înmulți zâmbetele și ne vom modera impulsurile, într-o încercare de a transforma fiecare din mișcările noastre în atitudine sacră.

În această lună mai, numele tău, Polimnia, va fi o nouă promisiune de puritate și fertilitate. Te vom vedea în flori și în nori, în copii și în păsări și vom fi învățat arta vechilor tale imnuri. Vom fi învățat acel pierdut limbaj pe care-l înțeleg zeii și pe care noi, oamenii, l-am uitat de când am abandonat rugăciunea.

Rugăciune, rugă, cânt; dans cu pași severi; ritm, imn, bucurie; primăvară, credință și speranță. Toate acestea le-am văzut, deoarece azi am văzut-o pe Polimnia.