Odiseea este călătoria plină de aventuri, încercări şi obstacole pe care fiecare fiinţă umană o realizează în căutarea propriei identităţi, a patriei sale spirituale. Ulise este o reflectare a Arhetipului Eroului sau Războinicului interior.

Cu ceva timp în urmă, spre sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, au existat preocupări legate de certificarea arheologică şi istorică a cetăţii Troia, a războiului de cucerire a acesteia şi chiar s-a reconstituit geografic ruta lui Ulise la întoarcerea sa acasă, în Itaca.

Cu mult mai mult timp în urmă, călătoria lui Ulise, privită ca un mit cu subînţeles simbolic, a preocupat toţi filosofii lumii antice de la Pitagora și Heraclit, până la Platon, și Aristotel sau Neoplatonici.

Din această ultimă perspectivă este analizat şi în acest articol personajul lui Homer, deoarece omul contemporan are nevoie să recupereze o parte a memoriei sale transmisă prin mit şi să devină astfel conştient de valori atemporale şi realităţi profunde ale sufletului său.

În cheia psihologică de interpretare, toate acţiunile, situaţiile, personajele acestui mit sunt aspecte ale propriului nostru psihic, unele conştiente, altele inconştiente. Toate confruntările şi luptele descrise aici sunt conflicte interioare, sunt încercări de a ilumina, de a conştientiza, de a lua în posesie acele dimensiuni întunecate, de a ierarhiza, ordona şi armoniza conţinutul complex al vieţii noastre interioare.

Astfel, atunci când Ulise ne apare ucigând fără milă peţitorii soţiei sale, cei care se instalaseră pe nedrept în casa lui, aceasta nu ne vorbeşte decât despre faptul că unele aspecte ale psihicului nostru (vicii, defecte, complexe, slăbiciuni) trebuie eliminate şi această transformare necesită o intervenţie fermă şi curajoasă. De aceea se vorbeşte despre un adevărat război interior, iar omul trebuie să se afle cu adevărat în ipostaza unui Erou în această confruntare cu sine însuşi.

În Odiseea, Ulise este un om aflat în a doua parte a vieţii sale, într-un moment în care, din punct de vedere al afirmării sociale, era deja realizat şi chiar cu mult succes. El se întoarce de la Troia unde a fost protagonist, demonstrând pe câmpul de luptă curaj deosebit, dar şi solidaritate, demnitate, spirit de sacrificiu şi inteligenţă. El este autorul Calului Troian care le-a adus aheilor victoria finală.

În general, prima jumătate a vieţii este orientată către expansiunea exterioară. Omul vrea să cucerească lumea, să se afirme pe sine ca fiinţă activă şi creatoare: învaţă, deprinde o profesie, îşi întemeiază o familie, se afirmă în plan personal şi social. În a doua parte a vieţii, trece pe primul plan căutarea răspunsului la întrebări ca fundamentale despre sensului existenței și propria idenitate.

Această a doua parte a vieţii (situată aproximativ după 42 de ani) începe cu un bilanţ. De aceea Ulise, când istoriseşte încercările călătoriei sale, întâi face o descriere a luptelor şi a victoriilor obţinute la Troia. Dar, iată că eroul al cărui bilanţ este încărcat de fapte glorioase ce l-au făcut vestit în întreaga Eladă, trebuie să pornească într-o altă călătorie. De data aceasta, pentru a se cunoaşte şi cuceri pe sine, pentru a descoperi profunzimile sufletului său.

Reuşita acestei noi încercări este şi o reîntoarcere acasă (la ceea ce suntem cu adevărat, dincolo de măşti, simţuri, iluzii), o realizare a ceea ce deja există în om, dar neiluminat, inconştient, îngropat sub exigenţele supravieţuirii şi afirmării cotidiene. Ulise îşi caută drumul spre origini care este şi drumul spre centrul  fiinţei sale.
Un aspect fundamental care îl deosebeşte pe Ulise de însoţitorii săi de drum este capacitatea de a-şi urmări ţelul. În timpul călătoriei el nu uită niciodată necesitatea reîntoarcerii în patrie. Concentrarea permanentă asupra acestui Ideal, perseverenţa şi constanţa în a-l urmări au fost esenţiale pentru reuşita sa.

Ca toţi eroii, Ulise apare ca o fiinţă semidivină: străbunicul său este Hermes, dar predecesorii săi imediaţi sunt fiinţe muritoare. Este în aceasta expresia naturii duale -spirituale şi materiale, sacre şi profane, nepieritoare şi trecătoare - pe care le are în sine orice om. Dar eroul trăieşte conştient această dualitate şi încearcă reconcilierea opuselor şi regăsirea unităţii.

Una dintre expresiile acestei dualități este opoziţia dintre Ulise şi tovarăşii săi. La început, echipajul este numeros şi adesea nesupus. El simbolizează numeroasele Eu-ri mici, aspectele diferite ale personalităţii noastre, măştile pe care le schimbăm de la o circumstanţă la alta (instincte, dorinţe, impulsuri, emoţii, sentimente, raţionamente, interese etc.). Problema constă în tendinţa de a trece de la una la alta în mod aleatoriu, dezordonat şi în dorinţa de a fi în mai multe locuri deodată, uneori chiar cu interese opuse. Aceasta generează tensiune interioară, conflicte, instabilitate şi dezorientare.

Pe măsură ce avansează în călătoria sa, trecând prin probe, numărul camarazilor lui Ulise se reduce, până va rămâne singur, adică îşi va găsi centrul, axa verticală de unde poate organiza şi ordona armonios conţinuturile personalităţii. Aceasta este Individualizarea, cum spune Platon, sau Individuația, dupa Jung, stabilirea unităţii, adică a unui criteriu moral unic călăuzitor.

Asemenea eroilor, Ulise are şi el aliaţi, în special pe Hermes şi pe Atena. Ei sunt de fapt simboluri pentru valori ale sufletului său, pe care eroul le trezeşte şi le integrează conştient. Hermes, cel care călătoreşte prin aer, mediator între oameni şi zei, este intelectul. Gândirea noastră este mereu în mişcare, zboară permanent într-o parte şi alta, intervenind între teme foarte îndepărtate. Atena este zeiţa inteligenţei şi a înţelepciunii. Dacă Hermes este mintea orientată spre aspectul concret al lumii, care captează idei abstracte dar le şi aduce în planul material pentru a rezolva diferitele situații, Atena este capacitatea de a cunoaşte în profunzime, cauzele şi legile, cea care conferă înţelepciunea.

Teatrul confruntărilor lui Ulise este marea, simbol al inconştientului, al necunoscutului. Ea inspiră teamă şi nesiguranţă, oferă monştri, furtuni, torente, probe. Ulise se luptă cu acest inconştient. Poseidon, zeul mării, îi pregăteşte permanent încercări, obstacole, dar care sunt în acelaşi timp oportunităţi pentru a creşte, pentru a descoperi şi pentru a utiliza noi virtuți, ce vor intra apoi în domeniul capacităților sale manifeste. Cunoscând şi iluminând acest inconştient, în final îl va transforma din duşman în aliat.

Fiecare dintre etapele călătoriei lui Ulise reprezintă depășirea unei limite, învingerea unui defect sau afirmarea unei calități, a unei virtuți. De exemplu, în confruntarea cu ciclopul Polifem, Ulise se prezintă drept "Nimeni”, ceea ce l-a adus pe acesta în situaţia de a nu şti să-şi numească inamicul. Dacă nu ne cunoaştem, nu ne numim, nu ne identificăm obiectivele pe care vrem să le cucerim, nu vom şti împotriva cui să luptăm. Fără a ne recunoaşte defectele, limitele, părţile slabe, nu vom şti ce şi cum să corectăm şi vom continua să ne temem de ele ca de orice necunoscut.

În Ustica, Ţara lui Eol, Regele Vânturilor, Ulise primeşte în dar un burduf ce conţine toate vânturile care, corect utilizate, vor conduce corabia pe drumul cel bun. Ca forţe dinamice şi mobilizatoare, ele simbolizează sentimentele şi pasiunile. Cel care ştie să le folosească, va merge sigur şi rapid către ţelul său. Dacă suveranul (conştiinţa noastră) pierde atenţia asupra lor, consecinţa este că părţile inferioare ale psihicului nostru (instincte, pasiuni) devin independente. Din ignoranţă şi motive egoiste ele vor dispune necorespunzător de velele lor şi astfel dăunează întregului. Împinşi de curiozitate şi neîncredere, însoţitorii lui Ulise vor deschide borsa şi vor lăsa vânturile să zboare haotic, barca fiind dusă înapoi de unde plecase.

Sirenele sunt alte simboluri ale tentaţiilor variate care îl pot face pe om dependent şi îl sclavagizează. Ulise toarnă în urechile oamenilor săi ceară de albine, elemente de asemenea asociate cu zeiţa Atena. Acestea simbolizează  învăţătura şi criteriile morale care, bine însuşite, ne pot face surzi faţă de seducţii. Pentru sine, Ulise foloseşte alte arme de apărare. El va asculta chemările sirenelor, dar strâns legat de catarg va reuşi să reziste ispitei. Aceste legături sunt angajamente faţă de sufletul nemuritor, de a-i respecta valorile şi principiile înalte. Catargul este vertical, iar legăturile sunt cu cerul, cu zeii, cu partea superioară din om. Ele îi oferă lui Ulise stabilitatea şi demnitatea. Privind din centrul fiinţei sale, el poate cunoaşte diferitele tentaţii, dar va trece mai departe fără a se lăsa corupt.
Peţitorii Penelopei, pe care îi găsește instalați în propria casă, reprezintă defectele, viciile, slăbiciunile ce tind să ne domine, deşi menirea lor este să fie supuse. După o ultimă bătălie sângeroasă, Ulise îşi recucereşte definitiv patria. Reinstaurează domnia spiritului şi a valorilor atemporale asupra părţii trecătoare. El îşi va demonstra identitatea dovedindu-se superior peţitorilor la concursul propus de Penelopa. Va fi singurul care reuşeşte să tragă cu propriul arc o săgeată ce va trece prin belciugele celor 12 securi ale sale înşirate una în spatele celeilalte. Este şi acesta un simbol al organizării  în jurul centrului şi al unității și stabilității interioare dobândite de Ulise.

Izbânda în această ultimă probă îi permite reîntâlnirea cu Penelopa cea cuminte, care a vegheat cu răbdare şi fidelitate desfăşurarea ţesăturii destinului aşa cum l-au construit faptele vitejeşti ale eroului. Este regăsirea identităţii sale nemuritoare şi a înţelepciunii sufletului.

Dar menirea lui Ulise nu se termină aici. Precum filosoful lui Platon care are datoria de a se întoarce în peşteră pentru a-i trage şi pe ceilalţi la lumina adevăratei cunoaşteri, Ulise trebuie să înceapă o altă călătorie. El este trimis cu o vâslă în mână să caute până va găsi “acei oameni care nu ştiu de mare, nu pun sare în mâncare, nu ştiu de vase, nici de vâslă despre care văzând-o vor zice că e lopată.” Devine astfel purtător şi transmiţător al cunoaşterii pe care el a integrat-o. Are datoria să-i găsească şi să-i călăuzească pe cei ce au nevoie de această incursiune în necunoscutul din ei. Să le fie călăuză pentru parcurgerea drumului spre lumină şi cunoaştere, deoarece eliberarea sinelui propriu, posesia înţelepciunii înseamnă şi o responsabilitate faţă de ceilalţi. De aceea eroul are şi o funcţie civilizatoare şi eliberatoare. El construieşte în exterior pe baza a ceea ce a cucerit în interior, deschide drumuri şi îndrumă paşii celorlalţi oameni.
Odiseea lui Ulise ne aşteaptă pe toţi. Important este să ne recunoaştem în această ipostază şi să descoperim în noi forţa virtuţilor, a inteligenţei şi a curajului de a fi noi înşine.