Considerat unul dintre cei mai influenţi compozitori de muzică pentru pian, Frédéric Chopin s-a născut în 1910, la Żelazowa Wola, în Polonia. S-a remarcat încă de mic prin talentul său muzical, fiind catalogat de presa vremii drept geniu şi chiar un "al doilea Mozart". La vârsta de opt ani, Chopin şi-a văzut prima lucrare tipărită - o poloneză. Timp de doi ani (1826-1828) a fost îndrumat, în cadrul Conservatorului din Varşovia, de Joseph Elsner. Cu toate că şi-ar fi dorit ca elevul lui să compună simfonii, sonate, poate chiar opere naţionale poloneze, Elsner nu i-a impus niciodată nimic şi l-a lăsat să-şi dezvolte propriul stil în cel mai firesc mod cu putinţă. Foarte mulţi dintre auditorii sǎi din Varşovia şi-au dat seama de talentul excepţional al tânărului Frédéric, dar nimeni nu i-a intuit cu adevărat originalitatea. În 1829, la trei săptămâni după ce absolvise Conservatorul, Chopin şi-a făcut debutul la Viena, unde a susţinut două recitaluri la pian, uluind experţii prin noutatea muzicii lui şi tehnica sa interpretativă. Deşi putea să-şi construiască o carieră aici, ţinta lui era Parisul, unde a ajuns la sfârşitul anului 1831. Începând cu recitalul de debut din 1832, Frédéric Chopin face senzaţie în capitala francezǎ, astfel că tânărul pianist începe să frecventeze cele mai înalte cercuri. Printre prietenii săi se numărau Liszt, Mendelssohn, Schumann, având de asemenea ca elevi o serie de prinţi, prinţese, conţi şi contese, care îi asigurau un trai îndestulǎtor în schimbul lecţiilor de pian. Unul din momentele importante ale vieţii sale îl reprezintă întâlnirea cu George Sand, pe numele ei adevărat Amandine-Aurore-Lucile Dupin, baronesǎ de Dudevant, pe care o cunoaşte prin intermediul lui Franz Liszt. Timp de zece ani, cât a durat şi povestea de dragoste dintre cei doi, Chopin îşi finalizează Preludiile şi compune Poloneza în La bemol major, Op. 53 "Eroica", considerată una dintre capodoperele sale. Deşi se numǎrǎ printre cei mai mari pianişti din istorie, Chopin nu a dat prea multe concerte, preferând mediul intim al saloanelor. Ultima sa apariţie publică în Paris a avut loc în 1835. Până la moartea sa - survenitǎ în anul 1849, din cauza tuberculozei - a oferit unui public restrâns şi ales cu multă grijă doar trei recitaluri. Chopin a lăsat în urmă aproximativ 230 de partituri, predominant pentru pian, dar şi câteva lucrări muzicale în care sunt incluse şi alte instrumente precum vioara sau violoncelul. Totuşi, lucrările şi manuscrisele din copilărie nu au supravieţuit timpului. Două aspecte sunt esenţiale în stilul pianistic al lui Chopin: nu numai ideile sale despre rubato, gen de interpretare în care ritmul este uşor modificat şi care conferă varietate şi interes frazei muzicale, fără a se altera idea metrică de bază, dar şi înclinaţia sa spre clasicism. Îl admira pe Beethoven, numărându-se printre preferaţii săi şi alte nume mari precum Bach sau Mozart. Spre deosebire de alţi muzicieni, care au întâmpinat urcuşuri şi coborâşuri, Chopin s-a situat mereu la acelaşi nivel, fiind pe placul tuturor, indiferent de vârstă sau secol. A fost foarte puţin criticat, spre deosebire de alţi compozitori contemporani lui. Însuşi Franz Liszt observa în 1841 că "această celebritate nobilă şi eminamente aristocratică rămâne neatacată. În jurul lui domneşte deja o tăcere a criticii de parcă posteritatea i-ar fi consfinţit valoarea".